MENIU

CAZUL BERCEA. Parlamentul a votat declaraţia prin care cere DEMISIA lui Băsescu

<p>Parlamentul a votat o declaraţie politică prin care a cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu</p>

Parlamentul a adoptat, miercuri, declarația prin care se cere demisia președintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Propunerea a fost făcută de Călin Popescu Tăriceanu. Aleşii spun că şeful statului trebuie să renunţe la cea mai înaltă funcţie în stat, în urma arestării fratelui său. PDL şi PMP au boicotat şedinţa.

UPDATE: Ora 11.00 -  Plenul comun al celor două Camere a adoptat declarația cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 17 abţineri, în condițiile în care parlamentarii PDL și PMP au absentat.

Declaraţia politică a fost citită în plen de către senatorul PSD Gabriela Firea:

”Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă instituţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui preşedintelui în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţia acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase care au fost folosite în interes electoral şi de către preşedintele României, lunând în considerare implicarea aflării adevărului şi înfăptuirii actului de justiţie prin invocarea imunităţii preşedintelui României în mai multe cazuri aflate în cercetare, în scopul garantării prestigiului şi independenţei justiţiei în faţa cetăţenilor României prin eliminarea oricărei suspiciuni de influenţare sau favorizare a apropiaţilor de către păreşedintele ţării, persoana a cărui atribuţie constituţională este numirea sau revocarea din funcţie a magistraţilor, precum şi a conducătorilor parchetelor şi instanţelor de judecată, ţinând cont de realitatea politică la nivel regional şi european şi îngrijoraţi de impactul imens pe care scandalul legat de implicarea preşedintelui României îl are în planul credibilităţii statului român, al capacităţii de a fi un partener solid de dezbatere, negociere şi decizie a participării României menite să contribuie la stabilitatea şi securitatea ţării noastre în regiune, caz în care este imperios necesar ca reprezentarea statului român să se bazeze pe instituţii puternice asupra cărora să nu planeze suspiciuni din zona combaterii crimei organizate, Parlamentul României, instituţia fundamentală a democraţiei, ce are principala atribuţie constituţională reprezentarea intereselor cetăţenilor României, în conformitate cu textul Constituţiei României şi cu Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaților şi Senatului, adoptă prezenta declaraţie politică: Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, independenţa şi legitimitatea funcţiei prezidenţiuale, motiv pentru care să-şi asume de îndată demisia din funcția de preşedinte al României”.

În timpul ședinței, care a durat mai puțin de jumătate de oră, au mai luat cuvântul preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deputatul PNL Ludovic Orban şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Votul a fost deschis, prin ridicare de mână.

Adoptarea declarației de către Parlament nu are consecințe juridice.

UPDATE: Ora 10:45 - Ludovic Orban iese la atac: "Tăriceanu şi Zgonea nu au moralitatea să ceară demisia lui Băsescu"

"În timp ce voi vreti să scăpaţi de Traian Băsescu pentru a vă scăpa corupţii, pentru a împiedica justiţia să-i pedepsească pe corupţi, noi vrem să scăpăm de Traian Băsescu pentru că nu mai are capacitatea de a lupta împotriva corupţiei", a declarat Ludovic Orban.

UPDATE: Ora 10:40 - Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Consider că am obligaţia să-i invit pe toţi să voteze "pentru"

"Votul nostru de azi poate fi considerat ca un test al exigenţei noastre în lupta cu corupţia, a toleranţei acestui flagel care a cuprins familia preşeedintelui României. Orice vot contra şi orice abţinere e o aprobare tacită a situaţiei. Acest scandal fără precedent a fost generat de complicitatea preşedintelui Traian Băsescu, prin inacţiune. E greu de crezut afirmaţia sa că nu a fost informat în detaliu de SRI în legătură cu legăturile fratelui său cu lumea interlopă. Preşedintele are obligaţia să facă singurul gest respectabil, şi anume să-şi prezinte demisia de onoare", a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

UPDATE: Ora 10:15 - Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că parlamentarii Uniunii vor vota "după conștiință"

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că parlamentarii Uniunii vor vota ”după conștiință” în privința declarației care cere demisia președintelui traian Băsescu, el subliniind că în acest moment nu există elemente pentru a stabili o vinovăție a lui Traian Băsescu.

UPDATE: Ora 10:10 - PMP boicotează şedinţa cu "bileţele roz".

"Este culmea tupeului să vorbeşti de onoare, când în sală se află parlamentari împotriva cărora există acţiuni ale DNA-ului şi care au fost scăpaţi de Justiţie de colegii lor", a spus Elena Udrea.

UPDATE: Ora 10:00 - Parlamentul cere DEMISIA EFECTIVĂ a preşedintelui Traian Băsescu.

Birourile permanente ale celor două Camere au decis, miercuri, să modifice textul declaraţiei politice care va fi supusă votului plenului comun, în sensul de a nu mai cere ”demisia de onoare” a șefului statului, cum se preciza în textul iniţial, ci demisia efectivă.

”Textul a suferit o modificare. S-a făcut o propunere în Birourile permanente în sensul că nu putem să vorbim de o demisie de onoare, şi pur şi simplu să se ceară demisia, pentru că s-a apreciat că o demisie de onoare nu ar fi trebuit solicitată. Demisia de onoare e un act unilateral care protejează onoarea celui care este în această situaţie. S-a apreciat că cererea de demisie e suficientă pentru a se produce acest lucru”, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici, citat de MEDIAFAX.

El a spus că draft-ul textului de declaraţie politică aprobat a fost cel propus de preşedinţii Camerelor, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, acesta fiind adopat cu 16 voturi ”pentru”, 5 voturi ”împotrivă” şi o abţinere.

Reamintim că liberalii au pregătit şi depus la Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului o declaraţie proprie prin care cer preşedintelui să îşi dea demisia de onoare. Parlamentarii PNL cer ca declaratia lor să fie adoptată în şedinţa comună.

"Ii cerem demisia pentru ca tara nu poate fi reprezentata în Europa și în lume de un astfel de președinte, ale cărui rude sunt cercetate penal. Politica externă și imaginea României trebuie sa fie apărate și reprezentate cu demnitate, iar Traian Băsescu nu este, în opinia Partidului Național Liberal, cel îndreptățit, moral și politic, sa o facă", a spus Puiu Haşotti.

Liberalii au şanse zero de a-şi impune textul propriu în condiţiile în care opoziţia nu are majoritate în conducerea Parlamentului aşa că liberalii vor fi nevoiţi să se pronunţe pe solicitarea PSD.

Textul va fi diferit de ceea ce a propus iniţial Călin Popescu Tăriceanu.

Social-democraţii încearcă astfel să îi convingă şi pe reprezentanții UDMR să voteze pentru demisia preşedintelui, aşa cum vor face paralmentarii PSD, PC, UNPR şi PPDD.

De la vot vor lipsi democrat-liberalii, care au anunţat că boicotează şedinţa de plen comun la care senatorii şi deputaţii sunt chemaţi să voteze o declaraţie politică prin care cer demisia şefului statului.