MENIU

Cătălin Predoiu: Nu vor exista negocieri tehnice cu liderii partidelor pentru turul al doilea

Prim-vicepreședintele ACL, Cătălin Predoiu, a afirmat, luni seară, la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, că ”negocieri tehnice nu au fost angajate și nu vor fi angajate cu liderii” celorlalte partide, pentru obținerea unui sprijin în turul al doilea, al alegerilor prezidențiale, pentru candidatul Klaus Iohannis. Pe de altă parte, Predoiu a ținut să precizeze că ”zona în care a câștigat Iohannis este o zona care, din fericire, pentru locuitorii ei a beneficiat de un ritm, mai accelerat de dezvoltare economică” și că problema este ”dacă vor reuși să fie majoritari pe un nivel de trai ridicat”. 

”Klaus Iohannis are o poziție care pleacă de la dezvăluirea dezvoltarea întregii societăți românești, exprimată în sondaje de opinie, față de sistemul politic, în general și, în consecință, a adresat un mesaj pe care îl reiau către cetățeni, dincolo de aceste granițe politice: avem de ales între doi oameni care prezintă anumite valori, cu prioritate. Dânsul i-a chemat și îi chem alături de Klaus Iohannis, pe toți cei care au votat și cu doamna Udrea, și cu doamna Macovei, și cu domnul Tăriceanu, chiar și cu domnul Ponta și să vină lângă domnul Klaus Iohannis prin vot. Credibilitatea președintelui nu poate fi atestată decât de numărul participanților la vot. Cei care vor România lucrului bine făcut și este fapt demonstrat, la Sibiu, să vină să voteze. Altfel, negocieri tehnice, a spus-o astăzi Klaus Iohannis, nu au fost angajate și nu vor fi angajate cu liderii acestor partide”, a declarat Cătălin Predoiu.

În ceea ce privește scorul obținut de Klaus Iohannis, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și diferența înregistrată între candidatul ACL și contracandidatul său, Victor Ponta, Cătălin Predoiu a precizat că ”micile rateuri” privind regiunile în care ACL nu a reușit să atragă mai mulți votanți ”vor fi corectate”. Predoiu consideră că ”oamenii au de ales între două persoane” și că ”trebuie să ieșim din logica partidelor”, subliniind că ”au mai fost cifre de genul ăsta” și că ”nu contestă diferența de aproape zece procente” între Klaus Iohannis și Victor Ponta.

”Eu vă propun să ieșim din această capcană politicianistă, pentru că putem privi la oameni și din perspectiva statistică, dar oamenii nu sunt cifre. Din perspectiva noastră, a candidatului Klaus Iohannis, și a mea, personal, nu privim oamenii ca pe niște cifre. Oamenii merită respect. Dincolo de cifre, au mai fost cifre de genul ăsta, nu contest diferența de aproape zece procente. Și domnul Năstase avea vreo 15 procente, 10 avea sigur. Nimeni nu dădea nicio șansă candidatului Băsescu la acea vreme. Cred, din acest motiv, că acolo trebuie să privim. Oamenii au de ales între două persoane și trebuie să ieșim din logica partidelor. România înseamnă mai mult decât atât. Nu numai a partidelor care au mașinării de vot. În turul doi, cei doi candidați vor veni în fața românilor eliberați și îi invit pe toți cetățenii românești să privească la cei doi candidați și nu la mașinăriile din spatele lor și să aleagă între respect și dispreț, între aroganță și modestie. Asta e cheia în care eu văd alegerile. Ceea ce am spus, înainte, nu anulează nevoia de a face o ajustare administrativă internă. Este o chestie de bucătărie internă. Eu sunt convins că aceste mici rateuri vor fi corectate și vor ajuta la ceea ce am spus înainte, la capacitarea percepției despre Klaus Iohannis care este cu totul altfel, decat cu politicianul cu care România s-a obișnuit”, a mai spus Cătălin Predoiu.

”Zona în care a câștigat Iohannis este o zona care, din fericire, pentru locuitorii ei a beneficiat de un ritm, mai accelerat de dezvoltare economică. Sunt zone în care nu întâmplător, românii o duc mai bine (...) Problema este dacă noi vom reuși să fim majoritari pe un nivel de trai ridicat. Aici trebuie să ne îndreptăm atenția, în acest decalaj care înseamnă o vulnerabilitate, din punct de vedere strategic, a României (...) Adresez un mesaj clar tuturor cetățenilor să voteze acum, nu în considerarea mașinăriei de partid, să voteze în considerarea unui anumit tip de președinte pe care îl vor și mă adresez tutoror celor care au votat cu alți candidați de centru-dreapta să vină alături de Klaus Iohannis. Nu mai este vorba de o diferență de nuanță, este vorba despre politici mari, centru -dreapta sau stânga”, a adăugat Predoiu.

Întrebat dacă liderul PNL, Klaus Iohannis, va grația vreo persoană cu notorietate, dacă va ajunge președinte, Cătălin Predoiu a răspuns:

”Domnul Iohannis a declarat în nenumărate rânduri că nu va grația nicio persoană condamnată de coruptie. Domnul Iohannis a demonstrat, la Sibiu, că e un om de cuvânt, spre deosebire de alte personaje din politica românească. Chestiunea e mai largă, legată de justiție și depășește importanța alegerilor prezidențiale. Am mai auzit teoria cu orchestrarea justiției, a DNA. Eu vă spun foarte simplu, ca un om care cunoaște ce se întâmplă în sistemul judiciar: DNA este orchestrat doar de lege și în activitatea lui curentă, de procurorul-șef Laura Kovesi. Este important să păstrăm neschimbate legile justiției și, din această perspectivă, nu pot să nu observ că, de-a lungul ultimilor trei ani, au fost periodic declarații care au pus, în cauză, această independență și au criticat acțiunea DNA. Raidurile DNA nu au fost dirijate politic. Nu mă înșală memoria dacă spun că 96 la sută dintre inculpări, în ultimii ani, s-au soldat cu condamnări. DNA a dat o șansă României, prin ceea ce s-a facut prin eforturile magistraților”, a mai declarat prim-vicepreședintele ACL.