Cătălin Predoiu: Declaraţiile lui Victor Ponta sunt un atac la justiţie. CSM trebuie să se sesizeze
Legat de declaraţiile premierului privind faptul că preşedintele Iohannis a făcut presiuni să fiu eu trimis în judecată, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a afirmat pentru Realitatea TV că "este un sabotaj, un gest mişelesc pe care îl face Victor Ponta".
"Este şi un atac la justiţie, Consiliul Suprem al Magistraturii ar trebuie să se sesizeze", a spus Cătălin Predoiu.
De asemenea, acesta a mai spus că noi nu ne gândim în ce stadiu de presiune psihică este Victor Ponta. "Un om care are probleme penale nu se mai poate gândi la altceva. Trebuie să se trezească. Nu este victima nimănui, ci a propriei conduite. Toţi dăm socoteală pentru ceea ce facem", a completat Cătălin Predoiu.
Conform acestuia, declaraţiile făcute de primul ministru vădesc disperarea, lipsa de control.