Cât de sigură mai este Constanța? Valul de crime și accidente care a îngrozit locuitorii
Pe „Harta fricii”, Constanța și Dobrogea se află pe primul loc la categoria locurilor unde s-au petrecut cele mai abominabile crime. În topul orașelor periculoase, statisticile Poliției Române dau Constanța ca fiind pe locul doi, după Craiova, în topul frecvențelor conflictelor violente cărora, de multe ori, le-au căzut victime chiar polițiști.
Printre cele mai rău famate cartiere din orașul Constanța se numără zona portuară, zona Piața Chiliei, cartierul Coiciu și, mai nou, cartierul Henri Coandă, scrie Cap Limpede.
Cartierul Piața Chiliei, locuit în mare parte de romi, e stăpânit încă din anii `90 de un clan specializat în șantaj. Cartierul Coiciu a fost de mai multe ori scena unor bătăi între clanuri interlope. Peste 100 de interlopi au ieșit în stradă, înarmați cu săbii, bâte, răngi și pistoale, ca în filmele cu mafia siciliană.
Deși li s-au făcut multora procese, lupta continuă, pentru că fiecare parte vrea s-o convingă pe cealaltă să renunțe la proces. Metodele de intimidare? O mână sau un picior rupt, mașini incendiate, bătăi, lovituri de cuțit. Acum câțiva ani, omul de afaceri Liviu Bamburic, de 43 de ani, a fost împușcat în scara blocului cu un pistol Makarov. Sau cazul omului de afaceri Petrică Iordache, găsit în apa mării, înfipt cu capul în jos între stabilopozi.
Hoții de mașini, majoritatea minori, preferă cartierele Tomis III și centrul orașului, spărgătorii de locuințe cartierul Coiciu, Palas și Casa de Cultură. Cele mai multe spargeri de mașini au loc în zonele aglomerate ale orașului. Polițiștii spun că sunt zile când primesc și câte două-trei reclamații de furturi din auto pe zi. Parcările, în afară de cea a primăriei, nu sunt păzite și nu au monitorizare videu, ne spune o anchetă a ziarului local Cuget Liber.
De la începutul anului 2016, infracțiunile din Constanța și orașele din județ nu au scăzut, iar câteva din cazurile de crimă și viol sunt abominabile. Pe data de 18 martie 2016, o tânără a fost violată și jefuită în plină stradă. Un bărbat în vârstă de 26 de ani a violat o fetiță de doar 10 ani, în repetate rânduri, după ce s-a întâlnit cu fetița în Gara CFR Constanța. Medicii legiști au confirmat părinților cruzimea fără margini la care a fost supusă micuța.
Doi tineri au atacat, în noapte de 12 spre 13 aprilie, o tânără de 22 de ani, pe care au răpit-o și au violat-o, i-au fuat poșeta, banii, până și geaca pe care o purta, și au abandonat-o într-o parcare. O altă tânără a fost sechestrată și violată de patru bărbați într-o garsonieră din Constanța.
Două persoane bănuite de mai multe furturi din locuințe au fost prinse în Constanța pe 15 martie 2016. Pentru a-i putea reține, polițiștii au fost obligați să folosească armele din dotare. Acum 2 săptămâni, o tânără mamă, vânzătoare într-un chioșc de ziare din Constanța, a fost atacată și înjunghiată de zece ori în incinta punctului de lucru, de o persoană necunoscută, care apoi a reușit să dispară. Victima a murit câteva ore mai târziu, la spital.
Ca și cum toate aceste crime oribile n-ar fi fost de ajuns, autoritățile locale au construit un ghetou, cartierul Henri Coandă, care a ridicat gradul de insecuritate al constănțeanului. Început în anul 2012 și finisat complet în vara anului 2013, Campusul Social Henri Coandă a fost gândit de către fostul primar Radu Mazăre ca o soluție de a scoate oameni de pe străzi și a le oferi o așa-zisă locuință la prețuri minime.
Acolo locuiesc astăzi 3.000 de persoane. Actualul primar interimar, Decebal Făgădău, va continua acest proiect și va construi alte blocuri în același cartier. Proiectul este un dezastru social.
„Puținii locuitori decenți din acest cartier trăiesc cu teama zilei de mâine din cauza violenței și a mizeriei produse de țigani și golani șomeri”, ne spune un blogger din Constanța.
În Constanța copiii, bătrânii, femeile, turiștii nu sunt în siguranță. Din mașini se fură, din buzunare se fură, din case se fură. Fură adulții ajutați de minori. Se răpesc copii, se violează fetițe de 10 ani, se omoară cu cuțitul ziua în amiaza mare, se răfuiesc în plină stradă clanuri înarmate. Este realitatea cotidiană a celor care locuiesc în Constanța, care se simt abandonați de autorități, batjocoriți, și ajung la disperare. O realitate care contrastează foarte mult cu utopia despre Constanța pe care urmașii lui Mazăre la putere (Decebal Făgădău, CJC, CLM) le-o livrează constănțenilor în campanie ca pe o poveste de adormit copii.