Carmen Dan: Am făcut verificări în privința contractelor Tel Drum
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că a făcut parte din comisiile care s-au ocupat de contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, deoarece a fost consilier juridic la CJ Teleorman timp de peste 10 ani.
"Am făcut o astfel de verificare, dar dumneavoastră cunoaşteţi, aşa cum ştie toată lumea, pentru că n-am ascuns, eu am lucrat mai bine de 10 ani ca şi consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean. Binenţeles că juriştii făceau parte din comisiile de achiziţii, că aşa spune legea", a precizat Carmen Dan, după şedinţa de bilanţ a Jandarmeriei Române, citată de agerpres.ro.
Ea a fost întrebată de jurnalişti dacă a făcut parte, între 2008 şi 2009, din comisiile de licitaţii privind fonduri europene în contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, contracte care în prezent sunt cercetate de DNA.
Mai multe articole despre:
carmen dan