Care sunt calculele pentru ca viitorul Guvern să treacă de votul Parlamentului, fără PSD şi ALDE
În Parlament sunt 547 de parlamentari, iar pentru ca Guvernul să treacă, sunt necesare jumătate plus 1 din voturi, adică 274 de voturi. Întrucât UNPR a anunţat că va susţine propunerea de premier pe care o va face Klaus Iohannis, PSD rămâne doar cu ALDE de partea sa, pentru susţinerea lui Liviu Voinea. Astfel, fără voturile PSD şi ALDE, noul Guvern ar trece cu 299 de voturi dacă restul parlamentarilor ar vota noul Executiv.
În prezent, PSD are 199 de parlamentari, UNPR-61, PNL,-176, UDMR- 25, ALDE -37, minorităţile- 17, iar neafiliaţi, 20. În total, 574.
Cum se schimbă votul, după declaraţia lui Oprea
După ce Gabriel Oprea a anunţat că UNPR va susţine premierul tehocrat propus de Klaus Iohannis, ar însemna că PSD şi ALDE ar fi singurele formaţiuni care nu vor vota noul Guvern. Astfel, fără voturile PSD şi ALDE, restul formaţiunilor şi parlamentarilor ar cumula 299 de voturi. Prin urmare, noul Guvern ar trece.
Reamintim că Gabriel Oprea a anunţat după consultările de la Cotroceni că UNPR va susţine premierul pe care îl propune Klaus Iohannis:
„UNPR este un partid serios care întotdeauan s-a ţinut de cuvânt care nu a dat niciodată jos un guvern din care a făcut parte. Am fost informaţi de PSD de propunerea de prim-ministru, domnul Voinea, un om foarte serios, un adevărat profesionist, dar considerăm, UNPR consideră că în actualul context de securitate preşedintele trebuie să desemneze un prim-ministru competent. Vom spriji propunerea pe care dl Iohannis o va face, un guvern de tehnocraţi. vom rămâne a treia forţă parlamentară”, a spus Oprea.
Structura fiecărui grup parlamentar
PSD- 199
UNPR 61
PNL: 176
UDMR: 25
ALDE + PLC = 37
ND: 12
Minorităţi: 17
Neafiliaţi: 20
Total: 547
Majoritatea necesară pentru învestire guvern: 547:2 = 273 + 1 = 274