Caravana Antimafia la Tulcea | Cum a dispărut o jumătate de milion de euro în pensiunea președintelui CJ, devenită clinică pentru o protejată
Dezvăluiri incendiare în prima ediție a Caravanei Antimafia, în județul Tulcea, despre cum au fost deturnate sume importante din alocarea european uriașă de 1,2 miliarde de euro, bani dați pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Una dintre investiții suspecte, care a intrat și în atenția DNA, pare să se lege direct de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horea Teodorescu. Este vorba de amenajarea unei unități turistice în Tulcea, într-o clădire în care, până la urmă, funcționează doar o clinică medicală deținută de o protejată a lui Teodorescu, deputatul PSD Mirela Furtună.
Povestea începe în 2017, când potrivit jurnaliștilor din presa locală, o firmă controlată în totalitate de către șeful CJ Tulcea a reușit să obțină o finanțare europeană în valoare de jumătate de milion de euro, bani cu care ar fi trebuit să ridice o unitatea turistică în municipiul Tulcea, pe Str. Progresului. La adresa respectivă exista deja un bloc de 8 etaje, al cărui proprietar era tot firma care a obținut și finanțarea pentru amenajare, potrivit presei locale.
Lucrările urmau să se încheie în anul 2020. După cum au constatat jurnaliștii Realitatea Plus, in cadrul Caravanei Antimafia, nici în aprilie 2023 lucrarea n-a fost încheiată, singura amenajare vizibil fiind o clinică medicală amenajată la parterul clădirii. În acest condiții, nu se mai știe ce s-a întâmplat și cum au fost folosiți banii europeni.
La solicitarea Realitatea Plus, Primăria Tulcea a răspuns că autorizația de construire a imobilului lipsește din arhivele instituției și că s-ar afla într-un dosar ”sigilat de procurorii DNA”, în anul 2017.
Solicitarea nu este întâmplătoare, pentru că blocul de 8 etaje a fost ridicat într-o zonă istorică protejată, în apropierea unei clădiri de o însemnătate deosebită pentru Tulcea. Este vorba de Casa Lichiardopol, unde în 1878 au fost semnate documentele prin care Dobrogea revenea României, la schimb cu Basarabia de Sud, care era cedată Rusiei Țariste.