MENIU

Când va avea loc votul în Parlament pentru validarea lui MRU la șefia SIE

Testul majorităţii se dă săptămâna viitoare în parlament. Luni conducerea celor două camere va stabili calendarul audierii lui Mihai Răzvan Ungureanu, iar votul în plen se va da, cel mai probabil, marţi. 

Numirea noului director al SIE conturează o nouă majoritate, formată din PNL, UNPR şi UDMR. Partidul Social Democrat, deşi are cel mai mare număr de senatori şi deputaţi, se află, de data aceasta în... opoziţie.

După ce UNPR și UDMR au anunțat că vor vota în plenul reunit pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, PNL are șanse foarte mari să obțină majoritatea necesară, chiar dacă PSD și ALDE nu vor vota pentru propunere, așa cum au anunțat. La un simplu calcul PNL, UDMR și UNPR au în total 252 de parlamentari, iar pentru validarea lui MRU este necesar un cvorum de 277. Astfel, lipsesc 25 de voturi pe care liberalii le pot lua de la minorități, independenți sau de la PMP și PP-DD. Calculele pot fi valabile și pentru o nouă majoritate parlamentară, dacă liberalii vor mai depune o moțiune de cenzură

Realitatea.net a făcut un calcul, pentru fiecare formațiune parlamentară, pentru a stabili dacă PNL, UDMR și UNPR vor reuși strângă voturile necesare pentru ca MRU să fie validat director SIE. Iată numărul de parlamentari pentru fiecare formațiune, atât la Cameră, cât și la Senat.