Când va avea loc referendumul lui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns ironic, marţi, în momentul în care a fost întrebat dacă ţine cont de recomandările Parlamentului în ceea ce priveşte organizarea referendumului, amintind astfel felul de a răspunde a fostului ministru al Justiţiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat decizia luată de Parlament în privinţa solicitării de a organiza un referendum. Şeful statului a spus că va stabili zilele următoare atât data la care va fi convocat referendumul, cât şi întrebarea la care vor fi invitaţi românii să răspundă.
"Acest referendum este necesar, de aceea am început demersurile. Ce voi face, o să vă spun în zilele următoare. (...) Zilele următoare, când voi decide data şi întrebarea pentru referendum, vom discuta pe larg toate aceste chestiuni", a declarat Iohannis, citat de mediafax.ro.
Preşedintele a fost întrebat dacă va ţine cont şi de recomandările făcute de Parlament în ceea ce priveşte referendumul, însă a răspuns ironic - "Altă întrebare!", făcând aluzie la răspunsul dat de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache. atunci când presa i-a cerut lămuriri în privinţa OUG 13.