Când ADEVĂRUL începe să doară - Statul Paralel pune tunurile pe presa liberă. Dezvăluirile Realitatea alertează DNA, deontologii de casă își arată colții
Trăim în țara în care dreptatea și adevărul, valori fundamentale ale unei societăți sănătoase, simboluri de necontestat ale libertății, au început să-i deranjeze tocmai pe cei care, până mai ieri, își spuneau "câini de pază ai democrației". Ajunsă, mai degrabă, câinele de pază al Statului Paralel, o anumită parte a presei a început să răspundă comenzilor venite de la vârful Serviciilor.
Deontologii de la g4media.ro, dacă erau jurnaliști cu acte în regulă, de bună credință, care să militeze pentru căutarea și relatarea fidelă a adevărului, ar fi urmărit, înainte de a arunca în spațiul public acuzații aberante la adresa Trustului Realitatea, seria de emisiuni-eveniment "Culisele Statului Paralel" în care s-au făcut dezvăluiri care au alertat până și Direcția Națională Anticorupție, temutul DNA! Ei, însă, au fost asmuțiți, culmea!, asupra celor care și-au făcut un crez din relatarea ADEVĂRULUI.
Într-o postare pe Facebook, jurnalista Anca Alexandrescu taxează, în termeni duri, campania de presă pe care site-ul lui Dan Tăpalagă a început s-o coordoneze împotriva Trustului Realitatea.
"Ii respect pe jurnalistii de la G4 media si in special pe Dan Tapalaga cu care am avut mereu o relatie corecta. Apreciez investigatiile lor si am preluat multe din subiectele lor in emisiunea mea. De data insa au o fractura de logica! Eu am prezentat dovezi si documente care dovedeau ca reprezentantii statului in CA al Romprest au votat impotriva intereselor statului! Mai mult, am spus ca statul trebuie sa pastreze actiunile pe care le are si sa incaseze dividendele pe care reprezentantii sai nu au fost de acord sa le incaseze! In urma emisiunilor s-a si sesizat DNA si a cerut de la Compania de Aeroporturi documentele pe care eu le am prezentat! Am si aratat documentul intern de la Compania de Aeroporturi", a scris Anca Alexandrescu.
Interesant este faptul că, într-un material de presă apărut pe g4media.ro, se menționează faptul că Realitatea PLUS ar avea la CNA (Consiliul Național al Audiovizualului, n.r.) mai multe plângeri după dezvăluirile făcute în emisiunile postului - adică tocmai dezvăluirile care i-au alertat până și pe procurorii DNA care au intrat imediat pe fir!
"Nu inteleg de unde stiu ei de sesizarile de la CNA de vreme ce noua nu ne au fost aduse la cunostinta inca! Dar e clar ca cineva e foarte deranjat de emisiunile din ultima vreme!", a mai scris Anca Alexandrescu.
Chiar are nevoie Sorin Grindeanu de ajutor din partea Statului Paralel?
Site-ul lui Dan Tăpalagă, omul Serviciilor, servantul Statului Paralel - "ziarist cumpărat la bucată. sau în vrac"
Despre legăturile lui Dan Tăpălagă cu Statul Paralel s-au scris nenumărate articole în presă, de-a lungul timpului.
Într-un editorial bzi.ro, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu nota:
"Dan Tapalaga (face parte, n.r.) din acele personaje sinistre, travestite in vectori de opinie, care au fost achizitionate contra cost atat la bucata, cat si in vrac. Adica la gramada, cu toate redactiile pe care le dirijeaza. Ceea ce inseamna ca, la randul lor, au intoxicat alti ziaristi sau i-au transformat pur si simplu in unelte numai bune de executat diversiuni media."
"Situatia este mai incurcata decat pare la prima vedere. Mesajul unui jurnalist poate fi alterat in fel si chip. Cea mai putin vinovata ipostaza este lipsa de profesionalism si documentarea superficiala. Aceste vicii conduc la elaborarea si lansarea pe piata a unor mesaje cu un continut gresit. A doua situatie este ceva mai grava. Cand un ziarist sau o redactie in ansablul ei servesc in mod pervers interesele patronului, lovind in concurentii acestuia si protejandu-i pe asociati. A treia treapta a decaderii este atunci cand o terta persoana plateste un ziarist, pentru ca acesta sa inoate impotriva curentului. Cu alte cuvinte, sa introduca in mod deliberat informatii toxice in fluxul de stiri. Exista insa o treapta suprema a decaderii morale, care echivaleaza cu decaderea definitiva din profesiunea de jurnalist.
Aceasta cea mai grava treapta a decaderii este cand o persoana, care se pretinde a fi jurnalist, functioneaza de fapt ca un agent de influenta, care-si desfasoara activitatea sub acoperire intr-o redactie. Ca simplu membru sau, porcarie suprema, chiar ca sef al unui grup redactional. Ceea ce inseamna ca nu numai el se perverteste, ci sunt pervertiti intr-o forma sau alta, intr-un mod constient sau inconstient si alti jurnalisti, care formeaza astfel o echipa fake-news.
Dan Tapalaga face parte din aceasta ultima categorie.
Ceva mai rau nu poate sa existe. Alimentati permanent cu informatii reale dar si cu informatii false, insa credibile, furnizate de Serviciul Roman de Informatii, institutie dirijata ani la rand de Florian Coldea si de George Maior, cel de-al doilea in calitate de director plin, cei doi, separat si la pachet cu redactiile pe care le conduc, au lansat atacuri concertate, sistematice si uneori devastatoare, prin care au fost infierate persoane sau chiar personalitati indezirabile pentru politia politica sau pentru oamenii politici pentru care a functionat politia politica. Se intelege ca nu au facut-o pe gratis. Lasand opiniei publice impresia ca ei sunt veritabilii deontologi, au incasat luna de luna si an de an, in schimbul tradarii meseriei, sume considerabile fie direct de la SRI, fie prin intermediul unor oameni de afaceri agreati de institutie", mai scrie Sorin Roșca Stănescu.
G4Media, derapaj grosolan în ziua în care Comisia Europeană cerea aderarea României la Schengen! Dan Tăpălagă şi locotenenţii sabotează până în ultima clipă obiectivul strategic nr 1. al ţării!
România a făcut un pas uriaş pentru aderarea la spaţiul Schengen, spre nemulţumirea unor voci din România, care trag la răspundere Comisia Europeană pentru raportul favorabil la adresa ţării noastre. De departe cei mai vocali au fost Dan Tăpălagă și "apostolii" săi din echipa G4media, care în ultimul an au făcut eforturi editoriale masive să saboteze aderarea României la Schengen, scrie romaniatv.net.
Într-un articol mult mai lung decât majoritatea de pe site-ul în cauză, practic corectează concluziile Comisiei Europene și subliniază ei care sunt adevăratele noastre vulnerabilități pentru care n-ar trebui ca România să fie primită acum în Schengen.
Singura întrebare legitimă după ce cineva ar parcurge acest material rămâne de ce vrea G4media si Dan Tăpălaga ca România să nu intre în Schengen? Care sunt interesele și mai ales grupurile de influență din spatele acestui site care îi impinge pe jurnaliști în lupta împotriva României?
Obiectivul de ţară nr. 1 pe care toata clasa politică, indiferent de culoare sau agendă, îl consideră crucial pentru dezvoltarea ţării noastre, este bagatelizat de Dan Tapalagă într-o aşa-zisă analiză care este un conspect din presa locală şi o însăilare de detalii nesemnificative în raport cu analiza extrem de favorabilă prezentată de Comisia Europeană, mai scriu jurnaliștii de la romaniatv.net.
Dan Tăpălagă, băiatul de casă al fostului ministru al Justiției Monica Macovei
Fostul ministrul Justiţiei Monica Macovei şi jurnalistul Dan Tapalagă, fostul său consilier, au fost acuzaţi că au pătruns în arhiva SIPA, în ianuarie 2005, de unde au luat registrul intrări-ieşiri. Au stat 6 ore printre dosarele secrete şi nu au au avut certificate ORNISS pentru acces în arhivă, deşi datele erau clasificate. Informaţiile apar într-o notă scrisă de un ofiţer SIPA.
Potrivit sursei citate, registrul de intrări-ieşiri a fost returnat la arhivele SIPA după trei luni, în aprilie 2005.
Potrivit notei, pe de 7-9 ianuarie 2005, la ora 20.00, Macovei şi Tăpălagă s-au prezentat la sediul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, cu scopul de a verifica intrările şi ieşirile documentelor din arhiva secretă a SIPA în ultimul trimestru din 2003 şi primul trimestru din 2004. Au fost prezenţi şeful de atunci al SIPA, Marius Stoian, şi doi ofiţeri care aveau în răspundere arhiva, arată sursa citată.
Ministrului şi consilierul său li s-au cerut certificatele ORNISS de acces la date clasificate, însă Macovei ar fi răspuns că nu are nevoie de aşa ceva, iar Tăpălagă nu ar fi dat niciun răspuns. Cei doi au stat în arhivă până la ora 02.00, iar la plecare au luat registrul intrări-ieşiri documente secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate şi conţinutul foarte succint.
"O mână spală pe alta și amândouă fața" - cum a relatat site-ul lui Dan Tăpălagă accidentul șefei Macovei
Pe 8 octombrie, Monica Macovei accidenta grav, în Mangalia, un motociclist. Știrea, relatată sec de site-ul prietenului Tăpălagă, a fost îngropată rapid, cu un scurt update despre starea victimei. Nicio altă literă n-a fost scrisă despre tărăgănarea anchetei și minciunile fostului ministru al Justiției. În schimb, mesajele Monicăi Macovei în care tot ea se victimiza și făcea declarații mincinoase cu privire la accidentul provocat de aceasta erau amplu mediatizate.
Prietenul la nevoie se cunoaște. Doi miniștri, două accidente - linșaj pe sens unic
În vreme ce accidentul șefei Macovei a fost băgat sub preș, un alt ministru al cărui mașină a fost implicată într-un accident rutier, Gabriel Oprea, trecea printr-un adevărat linșaj mediatic orchestrat și alimentat de site-ul lui Tăpălagă, în ciuda faptului că, în dosarul accidentului, ÎCCJ a stabilit că nu există legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru de Interne şi moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Astfel, Înalta Curte a constatat că nu există un raport direct între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale ministrului Afacerilor Interne şi fapta de ucidere din culpă, întrucât în atribuţiile ministrului nu se regăsesc şi atribuţiile efective de conducere a autoturismului (ministrul se afla în autoturism ca persoană transportată, ca urmare a funcţiei şi calităţii deţinute), precum nici cele concrete de însoţire a autoturismului în care se afla, de către un dispozitiv în coloană (respectiv stabilirea directă, de o manieră efectivă a componenţei numerice şi individuale a persoanelor, felul de alcătuire a dispozitivului, amplasarea concretă în cadrul dispozitivului, chiar desemnarea nominală a poliţistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin, indicarea concretă a vitezei de deplasare şi traseele de urmat), în condiţiile în care, aşa cum se reţine în rechizitoriu în mod constant, moartea acestuia a survenit într-un accident rutier.
Până unde dictează Sistemul?