Camera Deputaţilor a aprobat noua structură a Biroului Permanent
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, noua structură a Biroului Permanent al acestui for legislativ, singura diferenţă faţă de sesiunea trecută fiind aceea că PDL nu va mai avea funcţia de chestor al Camerei, aceasta revenind PSD.
Potrivit negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, PSD va avea doi vicepreşedinţi, un secretar şi doi chestori în conducerea Camerei, PNL va deţine câte o funcţie de vicepreşedinte, secretar şi chestor, PDL - un post de vicepreşedinte, PPDD - o funcţie de secretar, UDMR îi va reveni un post de chestor, iar minorităţile naţionale - un post de secretar.
Deputaţii urmează să aprobe prin vot secret cu bile nominalizările făcute de grupurile parlamentare pentru aceste funcţii din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
Mai multe articole despre:
Camera Deputaţilor
birou permanent Camera deputaţilor
BP Camera Deputaţilor