Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu, după decizia CCR, privind revocarea lui Kovesi: Mă bucură
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că îl bucură decizia CCR, dar așteaptă motivarea, punctând că după decizia luată de Curtea Constituţională cu privire la conflictul constituţional dintre ministrul Justiţiei şi preşedintele Iohannis, şefa DNA trebuia să demisioneze.
Călin Popescu Tăriceanu a menționat că prin această decizie, CCR întărește poziția Guvernului:
”Este un moment foarte important în ceea ce inseamna consolidarea caracterului republican al democratiei. Am auzit discutii despre România ca republică prezidențială, este vorba de atributele președintelui. O sa intrebati probabil care este legatura. CCR intărește poziția Guvernului, a ministrului justiției în ceea ce privește relația intituțională între ministerul justiției și ministerul public. CCR subliniaza ca ministerul public functionează sub autoritatea ministerului justitiei, cum este trecut in mod explicit, și presedintele nu are un rol. A avut un rol solemn de a da greutate si legalitate deciziei de numire si revocarea in cazul procurorilor. Președintele nu poate sa aiba un rol decisiv in numirea sau revocarea procurorilor șefi, acesta revine ministrului Justiției. Ma bucur de această decizie, speram, dar așteptăm să vedem punctul de vedere al CCR”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Şeful Senatului a mai spus că nu crede în varianta în care preşedintele va trage de timp pentru că "nu are termen" să pună în aplicare decizia CCR.
"Bănuiesc că preşedintele va semna decretul de revocare. Am auzit tot felul de opinii legate de faptul că nu are termen. Nu cred că preşedintele va intra în grevă prezidenţială şi să refuze să semneze decretul de revocare (...) Constituţia statuează clar rolul preşedintelui României, vorbeşte ca garant a Constituţiei. Nu poate să ignore decizia CCR având în vedere rolul pe care îl are", a mai declarat Tăriceanu.