Bugetele MJ, ICCJ, CSM şi al Ministerului Public, suplimentate pentru plata salariilor
Bugetele Ministerului Justiţiei (MJ), Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Ministerului Public şi al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor fi suplimentate pentru plata slariilor, conform unui proiect de lege, publicat pe site-ul MJ.
Proiectul vizează suplimentarea bugetelor MJ, ICCJ, MP şi CSM pentru plata titlurilor executorii prevăzute de OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, de OG 17/2012 şi de OUG 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013.
"Prezentul proiect priveşte suplimentarea bugetelor ordonatorilor principali de credite din sistemul justiţiei, fiind avute în vedere strict sumele necesare efectuării plăţilor din trimestrul al II-lea al anului în curs şi nu întreaga sumă aferentă procentului de 25% prevăzut la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012, respectiv 10% prevăzut la art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012", conform notei de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Astfel, bugetul Ministerului Justiţiei urmează să fie suplimentat cu 108.648.000 de lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 10 "Cheltuieli de personal" şi cu suma de 949.000 de lei, la capitolul 61.01
"Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale adminiatraţiei publice, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale".
Bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar urma să fie majorat cu 3.624.000 de lei, al Ministerului Public, cu 48.465.000 de lei şi al Consiliului Superior al Magistraturii, cu 916.000 de lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 10 "Cheltuieli de personal", şi cu 227.000 de lei, la capitolul 65.01 "Învăţământ", titlul 10 "Cheltuieli de personal", conform proiectului de hotărâre.
"Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar", potrivit articolului 5 al proiectului de hotărâre.
Actul normativ a fost lansat în dezbatere publică până la 16 iunie.