Dacian Cioloş mărturiseşte: Pentru mine, Brexit nu este doar un moment trist
Premierul Dacian Cioloș afirmă că referendumul din Marea Britanie reprezintă un moment de cumpănă pentru Uniunea Europeană și că, personal, privește Brexitul nu doar ca pe un moment trist, ci și ca pe unul de la care se poate începe reconstrucția UE.
"Referendumul din Marea Britanie este un moment de cumpănă pentru Uniunea Europeană. Personal, sunt convins că din acest proces vor ieși câștigători doar cei care își vor folosi energia și inteligența pentru a construi. O Uniune mai bună, mai transparentă, mai aproape de oameni, mai aproape de cei care vor să circule în continuare în UE fără vize, să poată alege unde muncesc sau studiază, să poată investi fără prea multe opreliști și birocrație. În lumea complexă, globalizată de azi, nu văd niciun stat membru al UE care să poată să se dezvolte și să o ducă mai bine fără a coopera cu celelalte. Pentru mine, Brexit nu este doar un moment trist (dar respect decizia celor care au dorit asta și au votat în acest sens). Este și un moment de la care putem începe un proces de reconstrucție", a scris Cioloș pe Facebook.
Premierul amintește că, "dincolo de critici și de pesimism, dincolo de păcatul populismului", este nevoie ca românii să își asume și să participe la evoluția unui proiect la care "noi (...) ne-am asociat pe drum și care a ajuns acum la o răscruce". "Uniunea Europeană, cetățenii ei au nevoie de politici responsabile și bine explicate, de curaj și de încredere. Desigur, este nevoie de lideri cu viziune, dar mai ales și mai mult decât oricând este nevoie de lideri care să știe să asculte și să integreze în deciziile lor ceea ce aud", mai scrie prim-ministrul.
Cioloș amintește că a trăit un moment similar, la scară mai mică, atunci când era comisar european responsabil cu Politica Agricolă Comună. "În 2010, mulți oameni, nemulțumiți de cum arăta Politica Agricolă Europeană, se întrebau dacă mai are viitor. Am început atunci o dezbatere amplă, nu doar cu politicienii, dar mai ales cu oamenii, cu fermierii, mari și mici, cu ONG-urile, cu toți cei care aveau un interes în agricultură și alimentație. Concluzia a fost că trebuie să continuăm, dar altfel.
Concluzia a fost că trebuie pornit de la a recunoaște și accepta diversitatea așteptărilor, a felului și nevoilor de sprijin, menținând în același timp unitatea proiectului. În cele din urmă am obținut acordul pentru o nouă Politică Agricolă", relatează Cioloș.
În opinia premierului, pentru România, "UE este un proiect esențial". "Dacă e așa, asta presupune acum să gândim și proiectul nostru de dezvoltare aici, acasă, în acest context. Uniunea Europeană are nevoie să evolueze, să crească pornind de la valorile ei fundamentale și să asculte cu atenție ceea ce își doresc oamenii, la bază. Uniunea Europeană este un drum pe care nimeni nu a călcat până acum, care se construiește din mers. Ezitările, crizele, dificultățile sunt firești și nu pot decât să ne întărească. Este foarte ușor să distrugi. Este foarte greu să construiești. Însă, ceea ce ne duce mai departe este credința că putem face mai bine", conchide prim-ministrul.