Borc, despre declarațiile lui Ponta: În 2014 am stat cinci ore la coadă fără să pot vota
Vicepremierul Costin Borc a afirmat, luni, pe Facebook, că afirmaţiile lui Victor Ponta legate de cozile de la secţiile de votare din străinătate de la alegerile prezidenţiale arată tupeu, Borc relatând că a stat cinci ore la coadă la Londra fără să reuşească să voteze, mulţi dintre cei de lângă el sunându-şi rudele în ţară ca să voteze împotriva lui Ponta din cauza modului în care au fost trataţi.
”Domnul Victor Ponta mi-a amintit de încă o lipsă a guvernului tehnocrat. Nu avem... tupeu. Cum pot altfel califica afirmaţia domniei-sale despre cozile de la secţiile de vot din străinătate? Împreună cu băiatul meu am stat la coadă la Londra în noiembrie 2014 preţ de vreo 5 ore, pe ploaie, fără să reuşim să votăm”, a scris Costin Borc, potrivit News.ro.
Actualul viceprim-ministru susţine că modul în care au fost trataţi atunci românii ce veniseră să voteze i-a determinat pe mulţi să-şi schimbe opţiunea de vot. ”În jurul meu, la coadă, am văzut oameni obişnuiţi, de tot felul, veniţi din diverse părţi ale Angliei ca să voteze. Interesant este şi faptul că, deşi fiecare a venit la vot cu o opţiune personală, pe măsură ce şi-au dat seama de modul în care sunt trataţi, marea majoritate a votat cu Klaus Iohannis. I-am auzit sunând acasă şi rugându-şi rudele să nu voteze cu Victor Ponta. Şi nici nu cred că au greşit, văzând cum sunt astăzi trataţi”, a conchis Costin Borc.
Fostul premier PSD Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, că în 2014, la alegerile prezidenţiale, cozile din diaspora erau formate de cetăţeni români care "se puneau şi de patru ori la rând, să se arate la televizor". "Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se aşezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor", a spus deputatul PSD.
El a venit şi cu noi explicaţii privind motivul pentru care a demisionat din Guvern în 2015, afirmând că a primit informaţii de la ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, potrivit cărora în România se pregăteau proteste de amploare şi incendieri de instituţii, pe modelul revoltei din Ucraina.
"Se pregătea, aşa, se dorea să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Ucraina, aşa, un Maidan. Ori, eu am spus, că atunci era ministru de Interne domnul (Gabriel - n.r.) Oprea, am zis <>", a spus Victor Ponta.