MENIU

Borbely: CCR "şi-a depăşit puţin atribuţiile" în privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei

Borbely: CCR "şi-a depăşit puţin atribuţiile" în privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei

Curtea Constituţională "şi-a depăşit puţin atribuţiile" în privinţa proiectului de modificare a legii fundamentale, a declarat, marţi, la RFI, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, care s-a declarat "îngrijorat" de decizia CC.

"Ne îngrijorează ultima decizie a Curţii Constituţionale, în legătură cu Constituţia, cu aceste nu ştiu câte articole care sunt declarate anticonstituţionale, dar din câte înţeleg, pentru că n-avem motivaţia Curţii, e vorba la unele care au fost declarate anticonstituţionale numai de o motivare mai tehnică, de sugestii de a fi reformulat sau ceva de genul acesta", a spus Borbely.

Vicepreşedintele politic al UDMR crede că judecătorii Curţii Constituţionale şi-au depăşit atribuţiile: "Eu cred că, totuşi, Curtea Constituţională, e dur ceea ce voi spune, dar mi se pare că şi-a depăşit puţin atribuţiile. Din câte văd înşiruirea acestor multe articole, câteva dintre ele sigur ţin de oportunitate şi de decizie politică, nu de probleme constituţionale".

El precizează că, de fapt, Curtea Constituţională ar trebui să se uite care articole nu pot fi modificate şi dacă legiuitorul a modificat sau nu acele articole.

"În rest, foarte multe din articole ţin de oportunitate şi decizie politică, nu de ceea ce numim noi o constituţionalitate care ţine de unele reguli, evident. Dar este un punct de vedere primar, pentru că nu avem motivarea Curţii", a mai spus Borbely.

Şedinţa Curţii Constituţionale pentru analiza proiectului de revizuire a Constituţiei s-a încheiat duminică. Judecătorii Curţii au găsit 25 de elemente de neconstituţionalitate.

Mai multe articole despre:
Constituţie revizuire CCR cureta constituţională