MENIU

Bogdan Despescu: „Am cerut o analiză privind modul cum s-a desfășurat activitatea acelei companii” - UMPMV

Secretarul de stat MAI Bogdan Despescu

Secretarul de stat Bogdan Despescu a declarat, duminică dimineață, că a solicitat o analiză privind activitatea companiei din Crevedia, la locația căreia au avut loc exploziile soldate cu un mort și zeci de răniți. 

„Din punct de vedere al structurilor MAI am cerut o analiză privind modul cum s-a desfășurat activitatea acelei companii. Primele date au fost puse la dispoziția procurorului și fac parte din cadrul probatoriului”, a declarat chestorul general de poliție Bogdan Despescu, potrivit stirilor Uniunii Militarilor si Politistilor "Mihai Viteazul".

Oficialul MAI a mai spus că există un dosar pe rol și a precizat că „Celula de criză este activă, vom continua cu toate activitățile din această perspectivă. Va fi activă până când se va rezolva situația”.

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă.

România a activat Mecanismul European de protecție civilă pentru transferul victimelor.

Mai multe articole despre:
UMPMV Gabriel Oprea UNPR despescu crevedia