EMIL BOC: Raportul MCV, moţiune de cenzură la adresa Guvernului României şi a guvernării USL
RAPORT MCV. Fostul premier Emil Boc consideră că raportul MCV pe justiţie este o "moţiune de cenzură" la adresa Guvernului României şi a guvernării USL, care marchează regresul ţării în planul democraţiei şi al statului de drept.
RAPORT MCV. Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că dacă USL nu are parte de moţiune de cenzură în Parlament, având o majoritate de 70 la sută, primeşte o "moţiune de cenzură" de la Bruxelles, care este "mai dureroasă".
"Raportul MCV pe justiţie marchează regresul României în planul democraţiei şi al statului de drept şi este o moţiune de cenzură la adresa Guvernului României şi a guvernării USL. Dacă nu au moţiune de cenzură în Parlament, unde au 70 la sută, e mai dureroasă moţiunea de cenzură care vine de la Bruxelles pe MCV, un vot de blam la adresa guvernării USL, care face regrese majore în progresele ţării noastre pe linia statului de drept şi democraţiei. Ca să nu mai vorbim de justiţie şi de asigurarea unei justiţii independente, echitabile şi imparţiale", a spus Boc.
RAPORT MCV. Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului MCV, că există încă îngrijorări legate de independenţa justiţiei în România, el subliniind că modificările la Codul penal au generat "îngrijorări majore" în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei.