Boc: Dacă forţele de dreapta nu se unesc după europarlamentare, vor sta zece ani în opoziţie
EUROPARLAMENTARE 2014. Fostul premier Emil Boc spune că, dacă forţele de dreapta nu se vor uni după alegerile europarlamentare, vor sta zece ani "într-o opoziţie frumoasă, dar lipsită de eficienţă".
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă i se pare viabilă o posibilă alianţă între PDL şi PMP, Emil Boc a răspuns că forţele de dreapta vor fi obligate de forţa lucrurilor să colaboreze după europarlamentare.
"După alegerile europarlamentare, dacă forţele de dreapta, şi nu am în vedere PNL, nu se unesc, zece ani de zile vor sta într-o opoziţie frumoasă, dar lipsită de eficienţă. Vor fi obligate prin forţa normală a lucrurilor ca după europarlamentare să găsească o formă de colaborare pentru a impune un candidat comun la prezidenţiale", a declarat Boc.
Liderul FC, Mihai Ungureanu, afirma recent că "şansele ca dreapta să ajungă în PE cu un număr mare de europarlamentari scad dramatic din cauza fragmentării", adăugând că dacă dreapta va pierde la europarlamentare şi prezidenţiale va fi din cauza "incapacităţi de a face politică vizionară".