MENIU

Boagiu: Gestul lui Turcescu ar trebui urmat şi de candidatul ofiţer sub acoperire

Senatorul PDL, Anca Boagiu, a declarat că cel care candidează la Președinție, și despre care se spune că ar fi ofițer sub acoperire, ar trebui să urmeze exemplul jurnalistului Robert Turcescu și să mărturisească acest lucru.

Anca Boagiu consideră că "un om care recunoaşte o vină, este un om care până la urmă indiferent de celelalte argumente de ordin tehnic, procedural, este un om care are tăria să spună "da, ăsta sunt". Date fiind discuţiile, din ultima perioadă, legate de alţi ofiţeri sub acoperire şi de alte persoane care ar fi colaborat sau ar colabora cu diverse servicii, cred că este un gest pe care ar trebui să-l facă şi ofiţerul sub acoperire, despre care se tot vorbeşte în ultima perioadă şi care nu recunoaşte că există sau că a existat. Mă pronunţ în plan moral. Un om care ţine cât de cât la conduita lui şi e onest, recunoaşte lucrurile pe care le-a făcut", a mai spus Anca Boagiu. 

Întrebată cum ar trebui să reacţioneze autorităţile, în cazul lui Robert Turcescu, senatorul PDL a declarat că nu se îndoiește de ”consolidarea acestora”, dar a precizat că, pe de altă parte, cele ”care au trecut sub tutela lui Ponta”, cu siguranță ”nu vor reacționa”.

"Sunt convinsă că autorităţile române au fost consolidate, o bună parte dintre ele, cel puţin cele care protejează statul de drept. Din păcate, cele care au trecut sub tutela lui Ponta sunt convinsă că nu vor reacţiona. Dar cele care reprezintă statul de drept şi apără statul de drept sunt convinsă că vor reacţiona, aşa cum au făcut-o şi până acum şi vor lupta pentru păstrarea democraţiei în România".

Robert Turcescu a recunoscut, duminică, faptul că a fost ofiţer acoperit al Ministerului Apărării. Jurnalistul a publicat, pe blogul său, o serie de documente, care ar atestă calitatea sa de ofiţer acoperit. Turcescu a fost apoi invitat la emisiunea ”Actualitatea Românească”, la un post de televiziune, unde a făcut declaraţii pe această temă.

Mai multe pe RFI.

Mai multe articole despre:
Anca Boagiu Robert Turcescu preşedinţie ofiţer PDL