MENIU

Blaga: Recunoaştem, am pierdut primării importante după aplicarea criteriilor de integritate

PNL a pierdut "puncte și primării importante" la alegeri, în urma aplicării criteriilor de integritate, dar, dacă își vor rezolva problemele cu legea, cei care au câștigat aceste primării nefiind susținuți de partid vor putea reveni, a declarat, luni, copreședintele PNL Vasile Blaga.

"Noi ne-am asumat problemele de integritate, dânșii trebuie să-și rezolve problemele cu legea, dacă și le rezolvă și vor dori să intre în partid nicio problemă, chiar dacă, recunoaștem, am pierdut puncte și primării importante. Nu poți să aplici criterii de integritate numai la alegerile locale, vin alegerile generale, aceleași criterii vor fi aplicate listelor", a spus Blaga, într-o conferință de presă, întrebat în legătură cu primăriile pierdute de PNL la care au candidat foști membri ai partidului.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a spus că regretă că discursul anticorupție pare să fi fost invalidat în multe locuri din România.

"Ne-am asumat un risc și am spus de anul trecut când reforma în PNL s-a făcut. În mare parte ne-am atins obiectivele, însă îmi pun aceste semne de întrebare și eu și colegii mei: unde am greșit, unde nu am comunicat suficient de bine sau ce a înțeles electoratul din toată această discuție referitoare la integritate dacă multe candidaturi la nivel național cu probleme au fost votate de electorat", a arătat Gorghiu.