Blaga, reacţie foarte dură după ce Ponta a spus că Iohannis merge la Bruxelles ca "surda la horă"
Liderii PNL au criticat, luni, declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia preşedintele Iohannis merge la Bruxelles ca "surda la horă", Vasile Blaga arătând că afirmaţia este "extrem de obraznică", iar Alina Gorghiu a spus că premierul încearcă să abată atenţia de la cazul poliţistului Bogdan Gigină, scrie Mediafax.
"Este, ca de obicei, o declaraţie extrem de obraznică a domnului Ponta, care, iată, chiar în situaţia în care se află se face că nu-şi înţelege rostul în stat. Până la urmă principalul responsabil pentru politica externă este preşedintele României, asta este prevăzut în Constituţie, iar premierul, când poartă astfel de discuţie, nu o poate purta decât cu mandat de la preşedinte.
Preşedintele a fost extrem de clar ieri la Arad că nu i-a dat un mandat în acest sens premierului", a precizat Blaga, întrebat în legătură cu declaraţia lui Victor Ponta că Iohannis merge la Bruxelles ca "surda la horă".
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus, la rândul său, că nu miră pe nimeni limbajul prim-ministrului, care nu mai are credibilitate, iar declaraţia lui Victor Ponta este "de un nivel cât se poate de jos". "Nu cred că miră pe nimeni limbajul primului ministru, este singurul lucru care i-a rămas: exprimarea colorată ca să facă ştiri. În rest, nu mai face niciun fel de ştire că nu mai are niciun fel de credibilitate. Ca să poţi să emiţi pretenţii pe un subiect sau altul, trebuie să fii un personaj credibil. În rest, noi vorbim în continuare de acelaşi prim-ministru care şi-a pierdut orice fel de greutate în ochii opiniei publice de când a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Ponta acum nu face altceva decât să încerce să mute atenţia de la cazul pe care, teroretic, ar trebui să-l gestioneze, pentru că este în curtea domniei sale, la injurii adresate opoziţiei, la adresa preşedintelui României. Nu cred că merită să comentăm mai mult decât atât această declaraţie de un nivel cât se poate de jos", a afirmat Gorghiu.