Blaga: PONTA MINTE cu neruşinare când spune că am susţinut trecerea STS la Ministerul de Interne
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, precizează că nu a cerut niciodată trecerea STS la Ministerul de Interne în perioada în care a condus acest minister, susţinând că afirmaţia premierului Victor Ponta în acest sens este una "mincinoasă".
"Victor Ponta minte din nou cu neruşinare când spune că am susţinut trecerea STS în subordinea Ministerului de Interne. Nu am cerut niciodată acest lucru. Afirmaţia mincinoasă este parte din campania de intoxicare pe care Ponta o dezvoltă cu disperare pentru a-şi masca vinovăţia în cazul gestionării catastrofale a accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Ponta fuge în continuare de responsabilitate în stilu-i binecunoscut: minţind precum respiră", declară Vasile Blaga, potrivit unui comunicat al PDL remis marţi agenţiei MEDIAFAX.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând intenţia PDL de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa proiectului legislativ de mutare a STS în subordinea MAI, că liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, susţinea tocmai acest lucru atunci când are ministru de Interne.
"Nici nu au văzut legea şi o contestă la CC? Credeam şi eu că s-au mai deşteptat în ultimul timp. Adică ce o să spună domnul Blaga? Că nu e bine la MAI? Când era ministru de Interne, asta spunea, că STS trebuie să fie la Ministerul de Interne", a reacţionat Ponta.
El a arătat că spera ca PDL să "iasă din penibil" după plecarea Elenei Udrea din partid.
"Tocmai speram să iasă din penibil după ce au scăpat de madam Udrea, dar văd că încă nu s-au trezit. Ce să conteste? Au văzut vreun proiect ca să-l conteste?", a adăugat Ponta.