MENIU

Blaga: Nu cred că mai există decât cu numele PMP, cei care erau în poză la Neptun au plecat

Blaga: Nu cred că mai există decât cu numele PMP, cei care erau în poză la Neptun au plecat

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, că PMP este un partid care nu mai există ”decât cu numele” după ce o serie de parlamentari au părăsit formaţiunea, în pofida faptului că s-au aflat în fotografiile de la Neptun împreună cu Traian Băsescu.

Liderul PNL a fost întrebat dacă opoziţia negociază pe marginea unei moţiuni de cenzură pe care să o introducă în Parlament în luna febuarie.

”Este dreptul şi obligaţia opoziţiei să verifice soliditatea guvernamentală pe de o parte, şi pe de altă parte să sancţioneze derapajele puterii prin moţiune de cenzură, şi normal că o vom face în sesiunea viitoare (...) În momentul în care vom depune o moţiune de cenzură bineînţeles că o vom discuta şi cu actualele structuri parlamentare, în primul rând cu UDMR, cu minorităţile alta decât cea maghiară”, a spus Blaga.

El a fost întrebat dacă discuţiile îi vor viza şi pe cei din PMP.

”Nu cred că mai există pur şi simplu decât cu numele acest partid, pentru că majoritatea parlamentarilor – şi mă gândesc în special la cei erau în poză pe plaja de la Neptun - au plecat la alte partide”, a replicat Blaga.

Mai multe articole despre:
PNL Vasile Blaga PMP