MENIU

Blaga: Ponta face mult rău României. Este tot mai greu să intrăm în spațiul Schengen

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamț, că actuala situație în care se găsește România i se datorează premierului Victor Ponta, care "le dă apă la moară" scepticilor care încă nu aprobă aderarea țării la spațiul Schengen, din "considerațiuni politice".

"Situația în care se află România — unii spun că e criză politică, dar eu nu cred — i se datorează lui Victor Ponta. Își macină și bruma de credibilitate datorită acțiunilor pe care le are sau nu le are zi de zi. Până și colegii săi îl roagă să plece din conducerea partidului. Pe lângă faptul că sfidează poporul, face mult rău României. Este tot mai greu să intrăm în spațiul Schengen și să fim cetățeni de rangul întâi. Nu trebuie legat MCV de aderarea la spațiul Schengen, dar din considerațiuni politice nu am reușit pâna acum și Ponta le dă apă la moară", a spus Blaga. 

În acest context, Blaga a subliniat faptul că PNL trebuie să depună toate eforturile pentru ca liderul PSD să conștientizeze că "nu este alt drum decât demisia, atât pentru binele României cât și pentru partidul său".

"Nu îl declarăm vinovat, toți beneficiază de prezumția de nevinovăție, dar nu se poate să aibă un tratament diferit față de alți colegi din Parlament sau de cetățenii României. Nu poate minți cu nerușinare în continuare. Nu el spunea că dacă începe urmărirea penală își dă demisia? Iată că nu o face. Va trebui să depunem toate eforturile, ca partid de opoziție, cu acțiuni legale, ca să conștientizeze că nu este alt drum decât demisia, atât pentru binele României cât și pentru partidul său", a afirmat Blaga.

La rândul său, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a reiterat ideea că liberalii vor începe, de săptămâna viitoare, campania de strângere a peste un milion de semnături pentru a cere demisia lui Ponta din funcția de premier.

"Vrem să demitem un guvern toxic și un premier compromis. Am credința că premierul va înțelege că trebuie sa își dea demisia și de aceea cred că nu va dura foarte mult campania noastră de strângere de semnături. România merită un premier mai bun, un guvern necompromis. Orice zi în care Victor Ponta rămâne la Palatul Victoria înseamnă mari pierderi pentru credibilitatea României. Interesul național trebuie să fie pus peste interesul personal al domniei sale", a afirmat Gorghiu.

Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga sunt prezenți, în județul Neamț, pentru a participa la întâlniri cu activul de partid din județele Moldovei, dar și la întruni a femeilor liberale ce are loc la Durău.