Benzină fără limită la CJ Vrancea. Oprișan: "Consumul, sub controlul Curții de Conturi"
Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, la Realitatea TV, că proiectul de lege care prevede ca autoturismele din dotarea CJ Vrancea să aibă un consum lunar de combustibil nelimitat este, de fapt, "o lege care reglementează la nivelul tuturor autorităților locale". Potrivit edilului, "de acum înainte, și primăriile și celelalte Consilii Județene vor consuma combustibil atât cât este necesar pentru a avea un act administrativ și servicii de calitate", în condițiile în care "până acum, era aberant ca un funcționar cu salariul de 8-11 milioane de lei vechi, pe lună, să pună bani din buzunarul lui ca să meargă să își îndeplinească îndatoririle pe teren". Totodată, Oprișan a punctat faptul că aceste consumuri se află sub controlul Curții de Conturi, fiecare autoturism având destinații aprobate și foaie de parcurs.
"În primul rând mulțumesc Parlamentului României și domnului președinte Klaus Iohannis care a promulgat această lege la solicitarea Uniunii Consiliior Județene din România. Aceasta a fost solicitarea autorităților locale pentru că am văzut că se cere autorităților locale servicii de calitate care să fie oferite cetățenilor. Este o lege care reglementează la nivelul tuturor autorităților locale. CJ Vrancea nu a făcut decât să respecte legea și să stabilească nivelul combustibililor necesari. Până acum, legea spunea că pe fiecare autoturism se pot consuma 150 l, adica trei drumuri de București într-o lună pentru un autoturism. Un județ cu o rețea de 700, aproape 800 de drumuri județene...nu vreau să intru în amănunte. Aceste consumuri se află sub controlul Curții de Conturi, fiecare autoturism are destinații aprobate, foaie de parcurs", a declarat Marian Oprișan.
"Ca să nu stea, în fiecare lună, să convoace o ședință de CJ și să dea o hotărâre prin care, de fiecare dată, să suplimenteze atunci când norma e depășită, administrația publică a județului Vrancea și nu numai, de acum înainte, și primăriile și celelalte Consilii Județene vor consuma combustibil atât cât este necesar pentru a avea un act administrativ și servicii de calitate pentru că, până acum, era aberant ca un funcționar cu salariul de 8-11 milioane pe lună să pună bani din buzunarul lui ca să meargă să își îndeplinească îndatoririle pe teren", a adăugat Oprișan.