MENIU

Băsescu, atac la Iohannis: "În mandatul meu nu am numit decât un ambasador care nu era diplomat"

Invitat la Realitatea TV, Traian Băsescu l-a atacat pe preşedintele Klaus Iohannis, reproşându-i voalat că a făcut unele numiri nepotrivite în funcţii de consul sau amabasador.

"Aţi spus că sunt destul de mulţi ziarişti care au hotărât să intre în politică. Eu îi împart în două categorii pe aceşti jurnalişti: unii au decis să intre în politică numiţi - avem ambasadori la Berlin, avem ambasadori la Paris, avem acum ministru al Fondurilor Europene, mai avem tot felul de consuli", a declarat Traian Băsescu la Realitatea TV.

"În mandatul meu nu am numit decât un singur ambasador care nu era diplomat de profesie, dar era profesor universitar şi cu doctorat luat: Avramescu. În rest, nu mi-am permis să trimit în capitale gigantice ca importanţă - Berlin, Paris, Londra - amatori în diplomaţie. Meseria de ziarist şi cea de diplomat sunt complet diferite. Să faci o analiză pe politică externă e una, să fii diplomat de carieră este cu totul altceva. Dar lăsând asta, vorbeam de ziarişiti numiţi şi cei care intră în politică prin vot - e o mare diferenţă. Poate fi o legitimare mai mare, dacă e câştigător, sau mai mică, dacă nu obţine procentele câştigătorului, dar e o legitimare, ai trecut prin vot, nu te-a numit clientelar cineva undeva", a adăugat fostul şef de stat.

Comentariul lui Traian Băsescu vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe jurnalistul Luca Niculescu ambasador al României în Franța, iar pe publicistul Emil Hurezeanu ambasador al României în Germania.