MENIU

Băsescu: Reacţionez la fiecare declaraţie a lui Ponta, îi fac opoziţie, nu putem avea partid-stat

Băsescu: Reacţionez la fiecare declaraţie a lui Ponta, îi fac opoziţie, nu putem avea partid-stat / Foto: MEDIAFAX

Şeful statului a declarat, marţi, că declaraţia sa "avertisment" la adresa premierului îl obligă să reacţioneze la fiecare afirmaţie a şefului Guvernului, precizând că va ieşi în fiecare zi să îi dea replica, adăugând: "Nu putem aluneca într-un stat cu partid unic, (...) este marea mea îngrijorare".

"Ce am spus astăzi, voi spune în fiecare zi. Mă obligă să reacţionez la fiecare declaraţie pe care o face premierul Ponta. Aceasta va fi reacţia", a spus preşedintele.

Întrebat dacă ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale, Traian Băsescu a răspuns: "Nu e preocuparea mea majoră, acum, dar îi voi face declaraţii în fiecare zi, după fiecare declaraţie a lui, voi face şi eu declaraţii. Eu îl invit să vină în campania electorală", a mai menţionat Traian Băsescu.

El a precizat că vrea să iasă din campania pentru prezidenţiale şi în acelaşi timp, trebuie să creeze o opoziţie la premier, pentru că "avem o opoziţie foarte slabă".

"Nu putem aluneca într-un stat cu partid unic, să fie foarte clar că este marea mea îngrijorare. Pentru mine ar fi o dramă să las ţara asta cu un partid atotputernic, aşa cum am găsit-o în 2004", a spus Băsescu.