Băsescu, REACŢIE DURĂ la cazul PARIS: O operaţiune făcută de serviciul secret român şi cel francez
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, joi seara, într-o emisiune la B1 TV, că Serviciile secrete s-au implicat în campania electorală. Şeful statului a susţinut că filajul Elenei Udrea la Paris, în februarie, a fost făcut la comanda serviciilor. Atât serviciul secret român, cât şi cel francez au colaborat la acest scandal, susţine şeful statului, care adaugă că va cere explicaţii Franţei cu privire la acest incident. "Povestea aceasta este una urâtă!", a subliniat Băsescu.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. "Categoric da (Serviciile secrete s-au implicat în campania electorală, n.r.). Şi vă asigur că nu va rămâne doar o simplă afirmaţie. Este clar că serviciile s-au implicat, e clar că au fost lucruri în neregulă în condiţiile în care, pe 10 septembrie 2014, am chemat şefii celor 2 servicii, SIE şi SRI, şi prim-adjuncţii lor, gen. Predoiu şi gen. Coldea, şi i-am atenţionat să nu se implice în campanie. Implicarea lui Meleşcanu cred că nu mai are nevoie de demonstraţii. Probabil Meleşcanu a plecat de la mine, după care a început să-şi strângă semnături pentru candidatură. Pe 10 septembrie, când a avut loc discuţia, trebuia să-mi spună 'Eu voi trece la strâns semnături'. Şi îi spuneam 'Domnule director, vă felicit, scrieţi-vă demisia şi purcedeţi la a vă strânge semnături!' N-a făcut-o, în schimb, cu diverse organizaţii, şi-a strâns semnături şi a încercat tot soiul de negocieri. Asta e clară implicare a serviciilor în jocuri politice. Am o suspiciune foarte serioasă cu bloggerul care a înşirat o listă de vinovaţi la EADS, după ce eu spusesem public că ar trebui să iasă dosarul EAD, spusese Udrea că şi-ar dori să vadă dosarul EADS. Eu îmi doresc să iasă pentru că dosarul Microsoft e o radiografie a clasei politice, iar EADS ne-ar fi întregit-o. El nu poate ieşi la comandă, va ieşi când procurorii îşi vor termina ancheta. Dar, după ce eu am vorbit despre EADS public şi după ce a vorbit şi Elena Udrea, imediat a fost replica, un domn cu nume românesc, în Germania a pus pe blogul lui un articol în care vorbeşte de afacerea EADS, înşiră nume de miniştri, şefi de stat şi, pac, şi Udrea! Frate, nu a avut niciodată în atribuţiuni Udrea securizarea frontierei. Dar scenariul a fost bine făcut că, imediat, au fost televiziunile de serviciu, domnul Hurezeanu a fost un promotor al informaţiei, şi mulţi alţi jurnalişti ca la un semn s-au repezit pe subiect să demonstreze cum Udrea a furat bani şi de la EADS. A fost luată acea frază şi incriminată Udrea cu mânie proletară! Un alt fals de campanie, este tipic. Oamenii s-au mai rafinat, mie au vrut să-mi dea lovitura cu filmuleţul trucat cu copilul. Dar au dat-o prea devreme. Aici, când loviturile vin luni, marţi, miercuri, joi, vineri, nu mai ai ce să le faci. Ce s-a întâmplat azi e iar o probă că serviciile secrete sunt implicate. Vă asigur că voi analiza cu toată seriozitatea, iar cine crede că m-am culcat acasă şi aştept să facă 21-22 decembrie se înşală. Ce mi-a atras atenţia, m-am uitat atent la poze. Mi s-au semnalat, le-am extras de pe blog şi, când am vrut să mai fac un rând, a dispărut blogul! Dacă vă uitaţi la poze, sunt făcute de sus. Deci cineva a ştiut că Udrea ajunge la Paris, au închiriat un apartament vizavi de hotel, au ştiut unde se cazează, au făcut poze 48 de ore încontinuu pe unde a mers. Am observat, spre surprinderea mea, că au fotografiat-o într-un magazin foarte ieftin, unde o rochie e 10 euro. Dar ce atrage atenţia, iar asta arată că oamenii s-au grăbit foarte tare, pozele sunt făcute în 14-15 februarie. Factura prin care şi-a plătit cazarea cele trei nopţi e datată 29.9.2014, deci la 6 luni după ce a fost cazată acolo. Am văzut că au sărit imediat dezinformatorii opinei publice că e un paparazzi de-al nostru. Măi băiete, deşi sunt foarte profesionist făcute, aş putea admite asta, dar poate un paparazzi să facă rost de factura de cazare la 6 luni distanţă? Aceasta e o operaţiune pe care un serviciu românesc şi unul francez şi le-au făcut între ele. Ce paparazzi ţinea pozele din februarie până în septembrie? Dar să admitem că au fost paparazzi. Cei care susţin asta trebuie să spună cum un paparazzi a putut să găsească o factură de cazare cu 6-7 luni în urmă. E clar că serviciile sunt în joc!", a spus Traian Băsescu, la B1 TV.
Elena Udrea: Se pregătește o lovitură murdară în ultima joi de dinaintea alegerilor
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Întrebat care este serviciul care ar fi implicat în acest scandal, şeful statului a replicat: "Povestea aceasta este una urâtă! Eu le recunosc şi stilul, ştiu cine este implicat, dar discutăm de luni încolo, şi asta cu serviciile, nu cu dvs."
Elena Udrea, PRIMA REACŢIE după scandalul "PARIS": O lucrătură tipică a SIE
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit lui Băsescu, un ofiţer al unui serviciu de informaţii român nu putea cere unui recepţioner de la un hotel din străinătate să-i înmâneze chitanţe, iar asta dovedeşte că a existat o colaborare "promptă" cu serviciul secret francez.
"Niciun ofiţer al vreunui serviciu român de informaţii nu se putea duce la recepţia hotelului să-l pună pe recepţioner să caute din urmă cu 7 luni chitanţe. E clar că a fost o colaborare şi ea a fost promptă. După ce Elena Udrea şi-a depus candidatura, imediat au solicitat să primească chitanţa. Nu trebuie să rămână aşa! Udrea trebuie să dea în judecată hotelul. Categoric voi cere informaţii. Acest lucru nu poate rămâne aşa. Până la urmă, un cetăţean român a fost spionat. Dacă Udrea era cu un domn, că e divorţată... Pentru ce un cancan în ţară de la recepţia unui hotel? Udrea are adversari mulţi, dar niciunul cu capacitatea de a obţine aceste documente decât serviciile secrete. Hotelul a dat chitanţa unor oameni de încredere. Pentru că oricâţi bani i-ai da unui recepţioner, ştie că acele chitanţe vor fi folosite de un oarecare şi hotelul este compromis", a mai spus şeful statului.