MENIU

Băsescu: Ponta, singurul care a cedat în privința moscheii. Proiectul se dezbate de 14 ani

Fostul șef de stat Traian Băsescu a declarat, luni, că de 14 ani România poartă discuții cu Turcia privind construcţia unei moschei la Bucureşti, care s-ar realiza simultan cu ridicarea unei biserici ortodoxe la Istanbul, care să poarte numele "Constantin Brâncovanu". În acest sens, Băsescu a subliniat faptul că singurul care "a cedat" a fost premierul Victor Ponta, deși la Instanbul nu a fost anunțat, încă, proiectul bisericii care să se numească «Constantin Brâncoveanu».

"De peste 14 ani se poartă o discuţie la nivel bilateral între România şi Turcia, care vizează construcţia unei geamii sau moschei la Bucureşti simultan cu construcţia unei biserici ortodoxe la Istanbul, care să se numească «Biserica Constantin Brâncoveanu». Nimeni n-a îndrăznit până acum să cedeze la această paritate. Se pare că singurul care s-a găsit să cedeze este premierul Victor Ponta, a spus Traian Băsescu, la plecarea de la sediul PMP, potrivit Mediafax.

Fostul preşedinte a precizat că un astfel de proiect trebuia pus în aplicare când partea română primea terenul la Istanbul.

"Aţi văzut vreun teren la Istanbul pentru construcţia unei biserici care să se numească «Constantin Brâncoveanu»? Nu", a mai spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a mai criticat proiectul privind construirea unei moschei la Bucureşti, pe Facebook, şi i-a transmis preşedintelui turc Recep Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştină.

"Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă", a scris, în 9 iulie, pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu, referindu-se la iniţiativa autorităţilor române de a aloca un teren pentru construirea unei moschei.

Traian Băsescu, despre Ponta: Fiecare minut în care nu își anunță demisia de la Guvern, o eroare!