MENIU

Băsescu: Ponta şi-a depăşit GROSOLAN atribuţiunile prin declaraţiile privind securitatea naţională

Băsescu: Ponta şi-a depăşit GROSOLAN atribuţiunile prin declaraţiile privind securitatea naţională / Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, marţi, pe premierul Victor Ponta că încearcă să îşi atribuie responsabilităţi pe care nu le are şi că şi-a depăşit "grosolan" atribuţiunile prin declaraţiile privind securitatea naţională, şeful statului afirmând că preşedintele PSD "şi-a pierdut busola".

"Un om care şi-a pierdut busola, în hăţişul puterii extraordinare pe care o apre un prim-ministru şi i se pare că toate instituţiile sunt instituţii cu care se poate juca", a declarat Traian Băsescu despre premierul Ponta, dând ca exemplu vizita de luni a şefului Guvernului la Ministerul Apărării, cu steagurile armelor în spate.

"A vrut să aibă o anumită simbolistică. Nu îi voi permite să batjocorească nici Constituţia nici securitatea naţională", a mai declarat Traian Băsescu, punctând câteva din atribuţiile premierului, potrivit Constituţiei, pentru a se vedea dacă "discuţiile din ultimele două-trei zile, pe teme de securitate, sunt treaba acestui domn sau nu".

Şeful statului a menţionat Articolul 92, alineatul 1 din Constituţie, potrivit căruia "preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT".

"Scrie în Constituţie, dragă Ponta, nu aveai ce căuta la Armată, să stabileşti strategii pentru Ucraina. Preşedintele României este responsabil şi este comandantul Armatei şi aş vrea să înţeleagă lui Victor Viorel unde începe armata, Aramata nu începe în biroul ministrului Apărării ci cu şeful Statului Major al Armatei , cu şefii de arme şi aşa mai departe", a mai afirmat şeful statului.

El i-a mai transmis premierului: "Deci, dacă vrei să afli ceva despre Ucraina, vii la preşedinte şi ai o discuţie cu preşedintele, şi nu târăşti CSAT-ul într-o dezbatere publică inutilă", a mai arătat preşedintele Băsescu.

Şeful statului a mai menţionat că potrivit Constituţiei, "responsabilitatea securităţii naţionale este a preşedintelui României".

"Eu v-am informat public că România nu este nici în stare de pericol şi că nu există niciun risc ca România să fie atacată. Vă rog să fiţi convinşi că dacă aş avea suspiciuni de risc la adresa securităţii naţionale a României nu aş ezita să aplic Constituţia, dar în deplină cunoştinţă de cauză, şi nu în declaraţii prin organizaţiile PSD", a precizat Traian Băsescu, adăugând că are "toată informaţia, toată ştiinţa şi toată asistenţa pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, în interesul României, dacă va fi cazul".

Potrivit lui Traian Băsescu, securitatea naţională nu se aduce într-o "bălăcăreală în care Ponta a crezut că îi dă bine pentru campania lui prezidenţială".

"Vă informez că şi-a depăşit grosolan atribuţiunile, prin declaraţiile pe care le-a făcut. Ce face Victor Ponta, încercând să aducă în băcălăreala politică, în mocirla în care a coborât, dezbaterea publică, a Armatei şi a siguranţei naţionale, este inadmisibil şi îl descalifică, nu pentru funcţia de preşedinte al României, ci pentru orice funcţie în acest stat", a mai afirmat şeful statului.

Preşedintele a ţinut să menţionzeze că, pe probleme de securitate naţională premierul nu are niciun fel de atribuţiune, iar toată această tevatură din ultimele zile este de natură să îl descalifice şi ca politician şi ca om, şi ca prim-ministru.

"Nu poţi să târăşti securitatea naţională, CSAT, în jocurile tale mărunte. A mai încercat să o facă, dar acum a întrecut măsura. Eu cred că i-ar prinde foarte bine lui Victor Viorel Ponta să se ocupe de creare de locuri de muncă, asta e treaba lui, nu a mea", a mai declarat Traian Băsescu.

El a ţinut să afirme că Legea fundamentală le-a împărţit preşedintelui şi premierului resposabilităţile, iar el şi le face de la înălţimea experienţei de zece ani ca preşedinte.

"Ştiu foarte bine ce am de făcut, românii pot fi liniştiţi din punctul de vedere securitate naţională, dar premierul nu are dreptul să creeze confuzie", a continuat preşedintele, precizând că pentru acest comportament, premierul nu are cum să ajungă preşedintele României.

"Este o declaraţie-avertisment la adresa premierului şi, în acelaşi timp, o invitaţie să îşi facă treaba lui, pentru că eu îmi fac treaba mea", a spus, în final, preşedintele Băsescu.