Băsescu: Pe 16 noiembrie, românii au avut voinţa mai puternică decât politicienii şi televiziunile
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul ultimului său discurs, susținut la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale a României, că pe "16 noiembrie, românii au avut voinţa mai puternică decât politicienii şi televiziunile", şi că elitele nu vor rezista niciodată în fruntea naţiunii dacă "nu vor fi măcar cu un pas înaintea evoluției poporului român".
”Elitele politice trebuie să înțeleagă un lucru esențial: niciodată nu vor rezista în fruntea națiunii române, dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas în fața evoluției poporului român. Politienii trebuie să înțeleagă ca românii vor stat de drept, o justiție în care toți să fie egali, vor asigurări privind sanătatea, educația, vor autostrăzi. Politicienii care nu vor înțelege aceste lucruri, peste câțiva ani vor fi spulberați, de același popor român”, a afirmat Traian Băsescu.
În acest context, șeful statului a subliniat faptul că, pe 16 noiembrie, la cel de-al doilea tur de scrutin, "românii au avut o voinţă mai puternică decât politicienii şi televiziunile".
”Generația actuală și generația viitoare nu au decât de învățat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât, de atunci, au traversat alt moment crucial pentru națiunea română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca și conducătorul său, de atunci s-a prăbușit în fața dorinței de liberare a poporului român; și pe 16 noiembrie, românii au avut voință mai puternică decat politicienii și televiziunile”, a afirmat Traian Băsescu, în aplauzele celor prezenți.