MENIU

Băsescu: Nu o pot sprijini pe Macovei, a fost necinstită cu mine

Băsescu: Nu o pot sprijini pe Macovei, a fost necinstită cu mine

Președintele Traian Băsescu a declarat că nu o va sprijini pe Monica Macovei dacă aceasta va candida ca independent în alegerile prezidențiale, pe de-o parte fiindcă s-a angajat să îl susțină pe candidatul PMP Cristian Diaconescu, iar pe de altă parte fiindcă Monica Macovei "a fost necinstită" cu șeful statului.

"Eu m-am angajat să-l sprijin pe Cristi Diaconescu. Nu pot să o sprijin pe Monica Macovei, deși ar avea toate datele să fie un candidat bun. (...) Nu am cum să renunț în a-l mai susține pe Diaconescu. Probabil îl va afecta pe Cristi Diaconescu (candidatura Monicăi Macovei — n.r.) pentru că vine exact pe electoratul meu", a spus Traian Băsescu, marți, într-o emisiune la postul B1 Tv.

Băsescu a explicat că nu a fost contactat de către Monica Macovei pentru a-i comunica decizia sa de a candida ca independent în alegerile prezidențiale, adăugând faptul că după "etapa numirii procurorilor" nu s-a mai așteptat la nimic pozitiv în relația cu aceasta.

"Am primit ca și dvs. vestea. Nu așteptam așa ceva de la Monica după etapa numirii procurorilor. După acea etapă nu m-am mai așteptat la ceva pozitiv în relația cu mine de la Monica Macovei și nici nu aș fi vrut să se producă ceva pozitiv pentru că a fost necinstită față de mine. Știa că nu pot, că trebuie să cedez undeva, să găsesc o soluție. A preferat o soluție demagogică știind că nu pot să-l numesc și pe Morar procuror general și să pot menține un om vertical la DNA", a subliniat Băsescu.

De asemenea, acesta a precizat că, în opinia sa, este foarte greu ca un candidat independent să devină președintele țării.

"Nu mi se pare corect să continue procesul acesta de rupere și de distribuire a voturilor. Nu știu de ce o face, eu nu cred că cineva în România poate să iasă președintele României ca independent. Și mai cred un lucru — un om care vrea să câștige și care spune că el nu face compromisuri și e profund intransigent, nu poate să vină cu un bagaj de trei-patru compromisuri făcute numai în ultimele luni", a mai spus Băsescu.