MENIU

Băsescu: Nava "USS Donald Cook" este un simbol, impresionantă din punct de vedere militar

Băsescu: Nava USS Donald Cook este un simbol, impresionantă din punct de vedere militar / Foto: Facebook.com

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după ce a vizitat distrugătorul american "USS Donald Cook", care face o escală de patru zile în Portul Constanţa, că această navă este impresionantă din punct de vedere al capabilităţilor militare şi, în acelaşi timp, reprezintă un simbol.

"Nava pe care am vizitat-o, mai bine de o oră, este impresionantă din punctul de vedere al capabilităţilor militare şi este în acelaşi timp un simbol", a spus şeful statului, referindu-se la Donald Cook, ofiţer al Armatei Statelor Unite care şi-a pierdut viaţa în lagărele din Vietnam şi care pe toată perioada în care a fost prizonier şi-a încurajat militarii din subordine.

Preşedintele Băsescu a spus că, din acest punct de vedere, este o navă simbol, iar prin serviciul pe care îl face aduce aminte de eroismul colonelui Cook.

Şeful statului a mai afirmat că distrugătorul american are o dotare excepţională din punct de vedere militar, care poate lovi ţinte aeriene, navale, poate lupta împotriva rachetelor balistice şi poate lovi sub apă, dacă este nevoie sau dacă este atacată de submarine.

Băsescu a mai spus că la bordul navei sunt 300 de membri ai echipajului şi că se trăieşte extrem de greu şi trebuie să fii devotat meseriei tale, pentru că 300 de oameni ocupă mult mai puţin loc decât tehnica militară de la bord.

"Mulţumesc aliaţilor pentru prezenţa în Marea Neagră şi participarea la exerciţii comune cu militarii români", a mai afirmat şeful statului.

El a anunţat că după plecarea navei"USS Donald Cook" o fregată a Statelor Unite va fi prezentă în Marea Neagră să o înlocuiască, asigurându-se, astfel, o prezenţă continuă în zonă şi creşterea nivelului de interoperabiliatea între flota română şi cea americană.

Nava militară "USS Donald Cook" a sosit, luni dimineaţă, în Portul Constanţa, unde va rămâne până joi, timp în care marinarii militari români şi americani vor participa la activităţi de instruire, în apele teritoriale ale ţării noastre, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Pe parcursul vizitei la Constanţa, o delegaţie condusă de comandantul navei americane, căpitan-comandorul Scott A. Jones, va fi primită de comandantul Comandamentului Flotei, comandorul Tiberiu Liviu Chodan, iar programul echipajului de pe USS Donald Cook va cuprinde şi vizite la Arhiepiscopia Tomisului, în Portul Militar Constanţa şi la Muzeul Marinei.

Potrivit unui comunicat al Statului Major al Forțelor Navale, vizita distrugătorului american la Constanţa are loc "în conformitate cu Planul de activităţi internaţionale al Forţelor Navale Române pentru anul 2014".

Distrugătorul USS Donald Cook şi nava militară franceză Dupuy de Lôme se află în Marea Neagră în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza crizei ucrainene, informa ziarul turc Sabah.

"Este vorba de o misiune pentru oferirea de garanţii de securitate aliaţilor din cadrul NATO şi partenerilor de la Marea Neagră", a comunicat Departamentul american al Apărării.

"Prezenţa navei USS Donald Cook demonstrează angajamentul nostru pentru intensificarea securităţii, capacităţii de reacţie şi dispozitivelor logistice", afirma colonelul american Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Echipat cu sisteme antibalistice Aegis şi cu zeci de rachete SM-3, distrugătorul Donald Cook era staţionat de două luni la baza spaniolă Rota, în cadrul sistemului antirachetă al NATO.