Băsescu: M-ar surprinde dacă Codruţa n-ar dispune supravegherea nepoţeilor mei
Traian Băsescu a răspuns, pe facebook, celor care i-au reproşat criticile aduse Codruţei Kovesi, pe care-i numeşte ”deontologi”, inventariind acţiunile procurorilor împotriva sa şi familiei sale şi comentând că nu l-ar surprinde dacă procurorul-şef al DNA ar dispune măsuri de supraveghere împotriva nepoţilor săi.
”De ce ? Păi uitaţi de ce, deontologilor ! Pe 21.12.2014, după 44 ani şi 6 luni, m-am terminat mandatul în serviciul public şi al statului. Reacţia statului pe care l-am servit a fost următoarea: În 3 luni, la cererea Procurorului General Niţu, îmi erau redeschise nu mai puţin de cinci dosare penale şi eram făcut şi inculpat într-un dosar pentru o aşa zisă ameninţare urmare a unei reclamaţii susţinută de 120 parlamentari PSD, iar în alt dosar deveneam suspect pentru spălare de bani, dosar ce fusese închis cu mulţi ani în urmă pentru că nu exista fapta reclamată de voiculescianul Ciuvică”, îşi începe Traian Băsescu postarea.
El continuă cu exemplele afirmând că sechestrul pus pe terenul cumpărat de Ioana Băsescu la Nana a fost abuziv, că fratele său, Mircea Băsescu a fost condamnat ”în urma unei înscenări odioase”, că dosarul ginerelui său este ”măsluit”, iar nepotul lui a fost trimis în judecată în urma ”unei provocări ordinare” ”Fiica, inculpată pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani şi supusă unui regim extrem de dur de supraveghere a comunicaţiilor, ambiental, filaj şi provocatori echipaţi şi instruiţi de DNA. Prima consecinţă a fost este pierderea solicitărilor pentru lucrări notariale”, încheie Băsescu seria exemplelor.
Fostul preşedinte o acuză pe Codruţa Kovesi că i-a urmărit familia în mod deliberat. ”M-ar surprinde dacă Codruţa nu ar dispune măsuri de supraveghere şi pentru nepoţei pentru că au început toţi trei să meargă şi să vorbească la telefon. Un filaj ceva, nişte provocatori, ceva interceptări ar mai putea aduce ceva aplauze. Ce dacă sunt mici, şi ei pot fi scoşi pe scările DNA cu cătuşe la mânuţe, spre gloria Codruţei”, a scris Băsescu.
El susţine că, prin criticile aduse lui Kovesi, nu face decât să-şi apere familia împotriva unor reprezentanţi incorecţi ai statului. ”Hai deontologilor, strângeţi pumnul muncitoreşte, încleştaţi fălcile şi răcniţi precum Ponta şi clica lui pe stadioane şi în pieţe: «Băsescu la puşcărie!» Acum pricepeţi deontologilor?”, şi-a încheiat Băsescu postarea.