Băsescu: Interesul meu e să deschid discuția privind aderarea la Schengen în Consiliul European
Președintele Traian Băsescu a declarat luni că interesul său la Consiliul European din această săptămână este să deschidă discuția cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen, adăugând că a cerut clarificări Guvernului în legătură cu memorandumul privind energia și schimbările climatice, un alt subiect care ar urma să fie dezbătut în Consiliu.
Băsescu a arătat că a aprobat mandatele pentru semnarea acordurilor cu Republica Moldova, cu Ucraina și cu Georgia și a precizat că unul dintre subiectele care va fi dezbătut la Consiliul European vizează energia și schimbările climatice.
"Guvernul a trimis spre aprobare un mandat pe care l-am apreciat, însă am cerut unele clarificări. Oricum, la acest moment, știu punctul de vedere al Guvernului, chiar dacă nu le-am aprobat memorandumul pe care l-au transmis la Președinție", a spus șeful statului.
El a arătat că pe ordinea de zi a Consiliului se află și spațiul de libertate, securitate și justiție, zonă în care și-a exprimat convingerea că este mai credibil decât premierul Victor Ponta, care "tot timpul a atacat justiția și a protejat corupții".
"Interesul meu este și să deschid discuția legată de accesul României în spațiul Schengen; este unul din obiectivele mele până la sfârșitul mandatului, ca România să înceapă procesul de aderare la zona Schengen", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a mai spus că în probleme de creștere economică, competitivitate și locuri de muncă îl invită pe premier la o dezbatere televizată.
Alte subiecte care urmează să fie discutate în Consiliul European de joi și vineri sunt analiza situației din Ucraina și teme de politică externă.
"Cam aceasta este ordinea de zi, în care mi-e foarte greu să-l văd pe Victor-Viorel fiind mai eficient decât sunt eu sau având cunoștințe mai bune", a conchis șeful statului.