MENIU

Băsescu intenționează să scrie o carte de memorii: Gradul de sinceritate va fi 100%

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, miercuri seară, că va lansa, în primăvara anului viitor, o carte de memorii. El a declarat, într-o emisiune la postul de televiziune B1, că are deja un plan al viitorului volum, însă lucrarea este în ''faza incipientă''.

''Aș vrea să fie o carte generală a mandatului de zece ani, de memorii, adică ce îmi aduc aminte, susținute cu trimiteri la documente. Deci, exact lucrurile cum le-am văzut eu și prin prisma nivelului de informații pe care le aveam eu'', a explicat Băsescu, adăugând că volumul va conține și un capitol despre răpirea jurnaliștilor români în Irak.

El a admis că nu are ''aplecare către scris'', dar va înregistra ideile și apoi va apela la serviciile unei alte persoane pentru transcrierea cărții.

''Nu sunt un om cu aplecare către scris. Am găsit formula asta: vorbesc la microfon și apoi găsesc pe cineva care să transcrie'', a precizat Traian Băsescu.

Fostul președinte a detaliat că informațiile vor fi scrise în ordine cronologică, începând cu campania electorală din 2004, și vor avea ''un grad de sinceritate 100%''.

''Gradul de sinceritate va fi 100%. Ce nu se poate spune nu o să scriu. Decât să scriu o minciună mai bine nu scriu'', a adăugat Băsescu, opinând în același timp că ''multe persoane care se vor supăra din cauza conținutului viitoarei cărți''.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu preşedinte memorii