MENIU

Băsescu: În viitor, România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc când sunt schimbaţi dictatori

Băsescu: În viitor, România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc când sunt schimbaţi dictatori

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în viitor, România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc atunci când au loc intervenţii militare pentru schimbarea unor dictatori precum Hussein sau Gaddafi, avertizând, totodată, că Statul Islamic e "un flagel mult mai periculos" decât Al-Qaida.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus ambasadorilor români că în ultimul timp lumea a devenit "tot mai nesigură", chiar dacă NATO a avut "intervenţii militare sau coaliţii ale bunăvoinţei cum a fost cea din Irak".

"În urma acestor intervenţii, lucrurile n-au fost rezolvate definitiv. A căzut un dictator ca Saddam Hussein dar nu ne-am pus problema ce punem în loc. A căzut un dictator precum Gaddafi dar nici atunci nu ne-am pus problema ce punem în loc. I-am spus lui Mubarak să plece de la putere şi au venit Fraţii Musulmani în Egipt. Privim la Siria", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că în viitor România îi va întreba pe aliaţi ce se va pune în loc atunci când se va interveni pentru schimbarea unui regim.