Băsescu: Îi spun lui Ponta că nu mi-e teamă de suspendare, votez PMP şi fac declaraţii despre asta
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Adevărul Live, că nu se teme de suspendarea din funcţie şi i-a transmis premierului Victor Ponta că va vota cu Partidul Mişcarea Populară şi va face declaraţii publice în care nu va ascunde această opţiune.
Întrebat dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie, preşedintele Băsescu a răspuns: "Nu". El a continuat: "Îi spun premierul Ponta: eu voi vota PMP şi voi face declaraţii publice în care nu voi ascunde această opţiune".
Traian Băsescu a mai afirmat că "tentaţia" premierului Victor Ponta de a folosi statul în bătălia politică este "evidentă".
"Uitaţi-vă ce face cu Corpul de control. Este un om cu ambiţii nemăsurate şi vrea să fie omul Alpha ca putere în establishmentul de stat al României, ceea ce nu e bine, pentru că se pierde echilibrul între puteri", a mai comentat Traian Băsescu.
Liderul PSD Victor Ponta a reiterat faptul că va fi declanşată procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă Curtea Constituţională decide că nu poate face campanie electorală, dar acesta continuă astfel de acţiuni, adăugând că, de data aceasta, niciun partener european nu îl va mai apăra pe Băsescu.
"Dacă Curtea Constituţională va decide, pe 21, ceea ce sincer cred că ar fi de bun simţ şi constituţional, şi anume că preşedintele României nu are voie să participe activ în campanie electorală, iar după această decizie Traian Băsescu continuă să facă campanie electorală, a doua zi - eu vorbesc ca lider PSD - evident că vom depune cererea de suspendare. Dacă nu respectă decizia Curţii, nu doar că vom declanşa procedura de suspendare, dar vă garantez că, de data asta, niciun partener european - mă rog, o să fie nişte intelectuali de-ai domnului Băsescu care să ţipe - dar nu-l va apăra absolut nimeni ", a spus Ponta la Antena 3.