BĂSESCU: Guvernul a vehiculat MINCIUNI pentru a obstrucţiona votul în DIASPORA
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, vineri, în ultima zi de campanie, un apel către români, în special către cei din Diaspora, pentru a se prezenta, duminică, la vot. Totodată, şeful statului a criticat lipsa de interes a Guvernului pentru organizarea alegerilor din Diasporă şi l-a acuzat că, încă de la primul tur al prezidenţialelor, a vehiculat minciuni "pentru a obstrucţiona votul" în afara ţării. Mai mult, acesta a anunţat că va posta pe pagina personală de Facebook "un filmuleţ" în care se va vedea cum este, cu adevărat, "pisicuţul Ponta", când sunt faţă în faţă.
Urmăriţi LIVE TEXT pe Realitatea.NET declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:
Peste câteva ore se încheie campania pe care şi eu am urmărit-o, ca cea mai mare parte a românilor, cu foarte mult interes. La mine a fost unul suplimentar, pentru că voi preda ştafeta funcţiei de preşedinte al României, după 10 ani.
Primul meu mesaj pentru români este să meargă la vot, indiferent unde s-ar afla. Trebuie să meargă la vot!
În România, votul nu este obligatoriu, dar, în acest moment, se trece într-o altă etapă şi ar fi rău pentru viitorul ţării dacă românii nu ar face efortul să meargă la vot.
O menţiune specială pentru românii din străinătate, ei au mai avut o importanţă capitală în continuarea proceselor de modernizare a României în 2009. De aceea, ca om care a simţit solidaritatea românilor aflaţi în străinătate, îi rog în mod special pe românii din străinătate să meargă la vot.
În ceea ce priveşte campania, până la urmă se finalizează teoretic azi, la ora 24:00, dar, în fapt, tot acest zbucium al spectrului politic, al cetăţenilor simpli din această perioadă de campanie, se finalizează duminică prin exercitarea drepului suveran de a vota. Din acest punct de vedere aş face observaţia asupra căreia aşez toată responsabilitatea preşedinelui României că a fost evident faptul că membrii Guvernului, MAE, încearcă să obstrucţioneze votul românilor din străinătate.
Avem elemente foarte clare din care rezultă asta. Comunicatul de ieri al Ministerului de Externe german, care a demontat afirmaţiile făcute de Ponta că nu se pot înfiinţa secţii de votare în afara consulatelor onorifice şi ambasadelor pe teritoriul Germaniei.
Am constatat că speranţa mea la numirea lui Meleşcanu a fost una deşartă, el a continuat poziţia incorectă a lui Corlăţean, încercând să demonstreze ceea ce nu se poate demonstra, că nu pot organiza alte secţii de votare decât cele din turul 1. Este o miniciună, aveau atât interpretarea art. 54 de către BEC şi aveau la dispoziţie ordonanţa de urgenţă prin care, constatând deficienţele de la primul tur, puteau înfiinţa noi secţii, suspendând anumite prevederi din Legea de organizare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte. Din păcate, Guvernul a vehiculat minciuni.
Dincolo de exemplul legat de Germania, sunt scrisori de la primari din Spania şi Italia care pun la dispoziţie spaţii pentru organizarea turului 2. E clar că Guvernul nu a vrut să-i lase pe românii din străinătate să-şi exercite în număr mare dreptul constituţional garantat de a vota.
De aceea îi chem pe români, pe cei din străinătate mai ales, să nu se uite la distanţe.
Am informaţii că sunt partide care au decis să nu-şi trimită reprezentanţi în secţiile de votare pentru a se putea întârzia viteza la vot. Fac un apel la toate partidele care sunt reprezentate în turul 2 să-şi trimită reprezentanţii în secţiile de votare. Altfel, ele însele vor contribui la obstrucţionarea dreptului de vot al românilor.
În baza art. 80 din Constituţie m-am adresat BEC, MAE şi Guvernului, cerând găsirea unei soluţii pentru ca, în turul 2, să se poată înfiinţa noi secţii. Am primit răspuns şi este foarte clar că BEC a permis MAE să înfiinţeze noi secţii de votare pentru turul 2.
Îi rog pe românii din străinătate ca duminică să se prezinte la vot. Sunt momente în care toţi avem obligaţia unui sacrificiu pentru ţară. Nu le spun cum să voteze, dar le cer să-şi exercite dreptul de a vota, oricât de greu le-ar fi!
Domnii de la Guvern au dat interpretarea 'preşedintele s-a amestecat'. În baza art. 80, al. 2, din Constituţie, 'preşedintele veghează la buna funcţionare a înstituţiilor', iar aici avem MAE şi Guvernul care nu au funcţionat corect. De aceea m-am adresat BEC.
Aş încerca şi un drept la replică. Nu vreau ca românii să voteze cu propaganda unui candidat şi să şi creadă că e adevărat. În această campanie, în mod repetat, candidatul PSD, cât şi politicieni din acelaşi partid au proferat tot soiul de ameninţări. 'După ce-şi termină mandatul Băsescu, la puşcărie! Asta e casa lui Băsescu şi nu i-o dau!' Vreau să le dau un răspuns scurt şi sec. Legat de ameninţările cu puşcăria, sunt specifice politicienilor din anii '50, pe vremea când Ana Pauker domnea prin România. Le-a preluat şi candidatul PSD. Pot să-l asigur că în toată activitatea mea nu va găsi încălcări de lege.
Legat de casă, nu am cerut nicio locuinţă anume. Unui fost preşedinte, conform legii, trebuie să i se asigure reşedinţă şi pază. În ceea ce mă priveşte, nu am cerut decât aplicarea legii. Dacă Ponta nu vrea să o aplice, e problema lui! Nu stau cu căciula în mână la un plagiator.
Apropo de jignirile pe care mi le-a adresat în campanie, îmi menţin punctul de vedere că, atunci când e faţă în faţă cu mine e ca un pisicuţ. Cum ajunge în faţa unui microfon sau la o televiziune, devine erou. În acest sens, după conferinţă, pe Facebook-ul meu veţi găsi un filmuleţ. Să vedem cum e pisicuţul...
Inclusiv azi, când înţeleg că s-a refăcut USL-ul, prin semnarea şi cu Călin Popescu Tăriceanu a unui acord, am înţeles că regimul Băsescu e unul odios şi aşa a fost prezentat în toată campania. Ce au făcut azi liderii alianţei de stânga e o înşelătorie odioasă. Cum poţi reînfiinţa USL cu PLR care nu este înregistrat? Hai, că Tăriceanu a ajuns un soi de Agamiţă Dandanache, e pe un pod şi crede că e pe alt pod... La unii, vârsta produce efecte, dar mă aşteptam ca măcar ceilalţi să realizeze că omul ăsta nu are un partid şi ei au refăcut USL-ul. Nu mă deranjează pentru că pentru mine lucrurile sunt la sfârşit de mandat, dar mă deranjează falsul!
Pentru că suntem în zona de falsuri, să vedem ce a însemnat regimul Băsescu. Azi văd tandenmul Ponta-Tăriceanu. Mi-am început primul mandat în decembrie 2004, îl voi termina în decembrie 2014. Deci 10 ani. (...) Sunt 7 ani din mandatul meu în care prim-miniştri au fost ei, Tăriceanu şi Ponta. Eu am putut face ce a fost de făcut în reformele structurale ale statului doar 2 ani. În rest, a trebuit să lupt cu un Ponta şi cu oamenii lui, cu un Tăriceanu şi cu oamenii lui să apară raportul de condamnare a comunismului ca regim ilegitim şi criminal, acela a fost momentul în care s-a declanşat ura, în 16 dec. 2006, a trebuit să lupt cu ei să apară ANI. În condiţiile astea, în care nu am negociat cu ei Justiţia, sigur că li se pare un regim odios, dar e unul în favoarea oamenilor, care a pus pe picioare instituţiile statului. Reţineţi, regimul Băsescu de 10 ani înseamnă 7 ani cu Tăriceanu şi Ponta premieri şi un an cu PSD la guvernare! 8 ani din 10 au fost la putere! Nu ştiu dacă li se mai pare odios regimul. A trebuit să vină un guvern Boc să refacă echilibrele macro-economice după dezastrul lăsat de domnul căruia îi duduia economia în cap când era criză economică profundă... Ponta să spună bogdaproste că i-a lăsat Boc o ţară echilibrată macro-economic.
Vreau să-i felicit pe profesorii care n-au primit mita oferită de Guvern ca să-şi ia cărţi. Guvernul a vrut să-i umilească.
Oamenii ăştia, de când sunt împreună, n-au propagat decât ură. Au împărţit ţara în băsişti şi în electorat bun. Îi chem pe băsişti să vină la vot duminică, să le dea o lecţie.
Îl atenţionez pe Ponta să nu se bucure de ura pe care o răspândeşte el, oamenii lui şi televiziunile care-l servesc. Ei reprezintă un grup care ar vrea ca ţara să fie ca înainte de 2004.
Fac un apel la toţi românii de bună credinţă ca duminică să vină la vot şi să nu-şi lase ţara jefuită de un grup de demagogi care au de apărat corupţii care stau în faţa puşcăriilor.