Băsescu: Domnilor miniștri ai Sănătății, nu vă faceți că nu știați din 2008 de protocoale
Fostul președinte Traian Băsescu afirmă, în cadrul unui mesaj adresat foștilor miniștri ai Sănătății, pe contul său de Facebook, că absența protocoalelor în ceea ce privește asistenţa medicală spitalicească din România era semnalată încă din 2008, în cadrul unui raport elaborat de Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România.
"Domnilor miniştri ai Sănătăţii: nu vă faceți că nu știați din 2008. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România – 2008
“Asistenţa medicală spitalicească din România nu se bazează pe ghiduri sau protocoale, iar furnizarea serviciilor şi rezultatele obţinute nu sunt evaluate şi monitorizate corespunzător, activitatea spitalelor nefiind decât sporadic supusă auditului şi evaluării clinice. În aceste condiţii, infecţiile nosocomiale revin periodic, cu consecinţe ce merg până la decesul pacienţilor şi în special al celor mai sensibili, nou-născuţii şi vârstnicii. O altă metodă de îmbunătăţire a calităţii larg utilizată pe plan internaţional, acreditarea spitalelor nu este pusă în practică în ciuda prevederilor legale atât din 2006, dar şi din 1999”.