MENIU

Băsescu detonează bomba! Ce compromis major trebuie să facă PNL ca să intre la guvernare

<p>Traian Basescu in studioul Realitatea TV. Foto: Cristian Otopeanu</p>

Traian Băsescu a afirmat, în direct pe B1TV, că președintele Iohannis trebuie să-și asume responsabilitatea și să coaguleze o majoritate în jurul PNL, pentru că el dictează jocul politic în acest moment.

„Trebuie să intre în consultări cu partidele, să dea țării un guvern. Deci Iohannis are acum o misiune foarte grea, chiar dacă se pare că este pe vârf și dictează. Dictează, dar trebuie să-și asume responsabilitatea. Trebuie să-și asume responsabilitatea de a coagula o majoritate. În jurul liberalilor, n-are altă variantă”, a afirmat Traian Băsescu, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Traian Băsescu atrage însă atenția că, pentru a se ajunge la o nouă majoritate parlamentară, PNL trebuie să facă un „compromis gigantic”, și anume să-i coopteze pe Călin Popescu-Tăriceanu și Victor Ponta la guvernare.


„Va trebui făcut un compromis gigantic. Trebuie să-l aduci la guvernare pe Ponta, trebuie să-l aduci pe Tăriceanu. Tăriceanu, care nu-și dă seama cât este de ridicol, ca participant la toată grozăvia guvernării”, a mai spus Băsescu.

Mai multe articole despre:
Băsescu