Băsescu, despre Udrea: Singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţi, nu a vrut să fie dependentă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că a promovat multe femei - Anca Boagiu, Roberta Anastase, Sulfina Barbu sau Raluca Turca, dar Elena Udrea a fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţi şi nu a vrut să rămână dependentă de aceştia.
"Mie nu mi-a schimbat nici viaţa nici deciziile Elena Udrea. Dintre cei cu care am dat bătăliii în ultimii 10 ani, împotiva PSD, am promovat foarte multe alte femei, şi pe Anca Boagiu, şi pe Roberta Anastase, când am putut şi am avut suficientă autoritate, am spus: E tânără, ea să fie preşedinta Camerei Deputaţilor. Eu am promovat-o şi pe Sulfina Barbu, am luat-o întâi de la Sector la Primărie şi pe urmă am făcut-o ministru al Mediului şi nu am nicio reţinere să vă spun că şi pe Raluca Turcan tot eu am impus-o pe liste la Sibiu, când PNL nu o vroia", a spus Băsescu.
El a continuat: "Şi, acum le văd aşa, ghiduşe, pe doamnele astea".
Preşedintele a mai arătat că şi pe Elena Udrea tot el a promovat-o, dar a fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţi. "A fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţi. Am văzut-o că nu vrea să rămână dependentă de bărbaţi şi asta îmi place. Toate celelalte femei aşteaptă să fie puse pe liste, să fie acceptate, deşi muncesc enorm. Femeia asta a avut curaj să se bată cu Vasile Blaga pentru preşedinţia PDL şi are curaj să se bată cu Ponta", a mai afirmat Traian Băsescu.
Preşedintele a mai spus că el le-a sprijinit pe toate aceste femei, pentru că e tată de două fete. "Cu toate lucrurile mizerabile spuse, sunt om cu 39 de ani de căsnicie, pentru mine mediul feminin este unul pe care încerc să îl protejez întotdeauna, pentru atmosfera pe care am avut-o în familie. Am pentru femei un respect şi îmi dau seama cât sunt de nedreptăţite de multe ori, o să le susţin de fiecare dată când vor să se bată, dar bătaie cinstită. Adică dai tu cu un borcan, dau şi eu cu un borcan. Nu mă uit că eşti bărbat dacă nu eşti elegant în discuţiile cu mine", a mai afirmat şeful statului.
El a spus că Elena Udrea, din sondaje, l-a depăşit, la încredere pe Crin Antonescu. "Blaga a rămas jumătate din Elena Udrea şi Predoiu mult sub Elena", a mai spus Băsescu.