MENIU

Băsescu, despre Iohannis: Şi eu m-am înşelat asupra lui

<p>TRAIAN BĂSESCU </p>

Preşedintele Băsescu i-a transmis, marţi, într-o emisiune televizată, un mesaj lui Vasile Blaga, spunând că acesta putea să aleagă pe altcineva mai bun în PDL, arătând că şi el s-a înşelat la adresa lui Klaus Iohannis şi că şi-a dat seama, după ce l-a urmarit, ”cât e de şubred ca şi caracter”.

Traian Băsescu i-a transmis, în timpul emisiunii de la B1 TV, un mesaj lui Vasile Blaga: ”Dragă Vasile, puteai să cauţi pe cineva în PDL, că aveai oameni valoroşi”.

El a arătat, ulterior, că Emil Boc ar fi fost un candidat mult mai bun la prezidenţiale decât Klaus Iohannis, menţionând că primarul Clujului ar fi fost mai bun şi decât Cătălin Predoiu.

Traian Băsescu s-a referit şi la candidatul PSD, susţinând că Victor Ponta că ”nu are suficientă inteligenţă şi pregătire să înţeleagă ce înseamnă un stat modern”.

Potrivit preşedintelui, Victor Ponta va revitaliza ”sistemul vechi, care nu doreşte avansul României către parteneriatul cu SUA, integrare mai puternică în UE şi preluarea modului de funcţionare a instituţiilor la standardele europene”. ”Pentru el, aranjamentele, interesele de partid sunt deasupra statului”, a mai comentat Băsescu. Băsescu a mai spus că acelaşi nivel de neîncredere îl are în Klaus Iohannis şi a precizat că ”habar nu are dacă s-a întâlnit sau nu cu Voiculescu, dar accepta să fie prim-ministru, împotriva voinţei preşedintelui care trebuia să îl numească.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Klaus Iohannis