Băsescu: Demisia lui Antonescu nu a ajuns la Monitorul Oficial, nu e oficială
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreşedinte, ceea ce "poate fi un motiv de respingere" la Curtea Constituţională.
"Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională", a spus şeful statului.
Preşedintele a ţinut să precizeze că "Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial".
Parlamentul a adoptat, marţi, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi "pentru" şi 191 "împotrivă", proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.
Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.