Băsescu: Am fi foarte interesaţi ca Deutsche Bahn să participe la privatizarea CFR Marfă
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, vineri, jurnaliştilor germani, că România ar fi foarte interesată ca Deutsche Bahn să participe la licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă.
Şeful statului a declarat, în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii acreditaţi în Bundestag, că economia de stat din România trebuie privatizată, întrucât nu este competitivă.
"Economia de stat care n-a fost încă privatizată, şi asta reprezintă circa 45% din economia românească, nu este încă la un nivel de competitivitate suficient. Şi atunci au fost declanşate operaţiuni de privatizare a marilor companii de stat din energie, din transport (...) Vom privatiza marile companii de stat pentru că ni se pare că aici este cheia creşterii competitivităţii sectorului de stat", a spus Traian Băsescu.
În acest context, Băsescu a subliniat că autorităţile române ar fi interesate de participarea Deutsche Bahn la privatizarea CFR Marfă.
"Apropo, am fi foarte interesaţi dacă, spre exemplu, Deutsche Bahn ar privi către licitaţia care se organizează pentru privatizarea celei mai mari companii de transport feroviar din România, companie care se numeşte CFR Marfă", a spus Băsescu.
Deutsche Bahn este cea mai mare companie feroviară din Europa, cu circa şapte milioane de pasageri şi peste un milion de tone mărfuri transportate zilnic.