MENIU

Băsescu a transmis condoleanţe familiei militarului român ucis în Afganistan

Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a plutonierului-major Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu, căzut la datorie duminică, în timpul unei misiuni de patrulă în Afganistan, menţionând că acesta şi-a servit ţara cu devotament şi curaj.

"Am aflat cu durere, azi-dimineață, vestea încetării din viaţă a plutonierului-major Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu, în timpul unei misiuni de patrulă desfășurată duminică, 30 martie a.c, în Afganistan. Plutonierul-major Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu şi-a servit ţara cu devotament şi curaj înscriindu-se, astfel, în rândul eroilor care, cu onoare, și-au dat viața servind sub drapelul național", se arată în mesajul de condoleanţe al preşedintelui Traian Băsescu, citat într-un comunicat al Preşedinţiei.

Şeful statului îşi exprimă solidaritatea cu familia "eroului Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu".

"În aceste momente de tristețe, îmi exprim solidaritatea cu familia eroului Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu şi transmit sincerele mele condoleanţe. Transmit, de asemenea, multă sănătate militarilor răniți în aceeași misiune de patrulă și doresc să le asigur pe familiile acestora că militarii vor primi cele mai bune îngrijiri medicale", afirmă Băsescu.
Militarul român care şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, este plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu, care avea 41 de ani, era angajat al MApN din 2001, era căsătorit şi avea un copil, informează MApN, precizând că acesta a mai participat la 6 misiuni externe, în Afganistan şi Irak.

"Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă", informează MApN.

Ministerul precizează că plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Vulpoiu mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak.