MENIU

Băsescu: Nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor contemporane daca nu redescoperim patriostimul

<p>Băsescu: 1 Decembrie 1918 este punctul de referință &icirc;n veacuri al reunirii tuturor rom&acirc;nilor </p>

Președintele Traian Băsescu a susținut, luni seară, ultimul discurs la Palatul Cotroceni, în calitate de șef al statului, cu ocazia Zilei Naționale a României.  

”Ziua națională a României este o sărbătoare cu numeroase momente simbolice. Cu atât mai mult, în acest an, când Ziua Națională are loc în ajunul sărbătoririi a 25 de ani de la prăbușirea comunismului și a reluării modernizării țării, prin integrarea sa în spațiul firesc de dezvoltare al democrațiilor occidentale. La 1 decembrie 1918, se înfăptuia România Mare prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România. Nu am fi trăit niciodată acest moment fără existența unor bărbați de stat vizionar, precum premierul I.C. Brătianu, Regele Ferdinand Întregitorul sau generalii români care au condus marile bătălii ale României, în Primul Război Mondial, de la Mărăști, Mărășești și Oituz. 1 Decembrie 1918 este punctul de referință în veacuri al reunirii tuturor românilor, în același stat. Istoria din acest moment ne învață că putem să răzbatem în momentele grele numai cu solidaritate și coeziune, prin definirea coerentă a interesului național. România și poporul său au darul de a renaște în momentele-cheie și de a reuși să își adune toate resursele pentru a răsturna perspectivele cele mai întunecate. Este o forță de coeziune și echilibru a alunecărilor istorice care au făcut ca (..) țara să renască prin forța și voința națiunii și să ajungem la 1 decembrie 1918 să consfințim unirea Bucovinei și Basarabiei la patria mama, prin voința locuitorilor acestor regiuni vechi românești, dar și revenirea Transilvaniei la România tot printr-o mare adunare populară și vointa manifesta a 100.000 de mii de oameni reuniți la Alba Iulia. Ce probă mai importantă a forței și voinței poporului român decât acel 1 decembrie care ne vorbește de unirea de neam, ca voință, ca fundament al spiritualității românești? Generația actuală și generația viitoare nu au decât de învățat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât, de atunci, au traversat alt moment crucial pentru națiunea română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca și conducătorul său, de atunci s-a prăbușit în fața dorinței de liberare a poporului român; și pe 16 noiembrie, românii au avut voință mai puternică decat politicienii și televiziunile”, a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului a subliniat că "elitele politice trebuie să înțeleagă un lucru esențial", faptul că "niciodată nu vor rezista în fruntea națiunii române, dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas în fața evoluției poporului român".

”Iar și iar nu obosesc să spun, nici cu această ocazie, că nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane, daca nu redescoperim o valoare ce asigură siguranța de libertate, demnitate, mândria, coeziunea și solidaritatea poporului român. Această valoare se numește patriotism, iar dacă privim la ziua la azi și o comparăm cu evenimentele din istoria noastră, elitele politice trebuie să înțeleagă un lucru esențial: niciodată nu vor rezista în fruntea națiunii române, dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas în fața evoluției poporului român. Politicienii trebuie să înțeleagă ca românii vor stat de drept, o justiție în care toți să fie egali, vor sănătate asigurată tuturor, vor educație, vor autostrăzi. Politicienii care nu vor înțelege aceste lucruri, peste câțiva ani vor fi spulberați, de același popor român. Folosesc acest prilej pentru a felicita în mod special autoritățile și cetățenii Republicii Moldova pentru succesul alegerilor de ieri, care au dat o nouă majoritate proeuropeană. Sărbătoarea națională a tuturor românilor este cel mai bun moment pentru reinnoirea asigurărilor că România va susține, în continure, împlinirea aspirațiilor de integrare europeană ale românilor de peste Prut, în timp ce unirea naţiunii române, într-un singur stat românesc, este un ideal de care nu am să mă dezic niciodată”, a mai afirmat Traian Băsescu.