MENIU

BAROUL București: Excluderea lui Ponta, discutată dacă Universitatea îi retrage titlul de DOCTOR

Decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ion Ilie-Iordăchescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce va putea analiza cererea de excludere din avocatură a lui Victor Ponta abia după ce Universitatea Bucureşti va decide dacă îi retrage titlul de doctor sau nu.

Decanul Baroului Capitalei a explicat că solicitarea europarlamentarului Monica Macovei de excludere a premierului din avocatură a fost făcută deoarece Victor Ponta a fost primit în corpul avocaţilor, în 2005, în baza titlului de doctor, şi nu în urma unui examen. "În realitate, consiliul se poate pronunţa în această chestiune după ce Universitatea Bucureşti decide dacă se aproba sau nu se aprobă cererea de renunţare la titlul de doctor a premierului Victor Ponta. Consiliul Baroului nu se poate pronunţa pe acest subiect pentru că nu cunoaştem un punct de vedere al instituţiei care a emis documentul", a spus Ion Ilie-Iordăchescu.

Mai multe pe Mediafax