Barna, despre miniştrii propuşi: Sunt câteva ''verigi'' unde ar putea fi alternative
Liderul USR, Dan Barna, candidat la Preşedinţia României, a declarat joi la Zalău că guvernul propus de Ludovic Orban are câteva personalităţi, dar şi miniştri unde ar putea să existe alternative, însă decizia îi aparţine premierului desemnat.
"Am văzut lista miniştrilor. Sunt câteva personalităţi, sunt şi câteva, să spun, 'verigi' unde ar putea să fie alternative dar, repet, decizia îi aparţine premierului. Îi respectăm această decizie. El şi-a ales oamenii. Pentru noi sunt importante criteriile de integritate, le-am şi pus în acordul politic agreat cu premierul, să nu fie persoane cu probleme de plagiat sau colaboratori ai Securităţii. (...) Urmează ca aceste persoane să-şi dovedească competenţa dacă guvernul va obţine învestitura şi vom avea în zilele următoare audierile din comisii, când, de fapt, acolo vom vedea care este viziunea fiecăreia dintre propuneri", a declarat Dan Barna, pentru Agerpresklm,.
Potrivit acestuia, programul de guvernare depus joi la Parlament de către premierul desemnat, Ludovic Orban, va trebui completat cu condiţiile din acordul politic pe care USR îl va semna cu PNL pentru susţinerea Guvernului.
"Am văzut programul politic pe care l-a prezentat Parlamentului. Acel program politic, din punctul nostru de vedere, se completează şi va trebui să aibă ca anexe acordul politic pe care îl vom semna eu cu premierul desemnat. Am văzut că şi alte partide mai au diverse solicitări. Din punctul nostru de vedere, al USR, acordul nostru politic va face parte din programul Guvernului, dincolo de ce a propus deja Parlamentului", a subliniat preşedintele USR.
Sursa: agerpres.ro